BREAKING Duplicitate de doi lei, ca la CCR/Priviți, „Olguțel” a votat cu Mercosur, la fel ca 9 din cei 11 pesediști din PE!

BREAKING Duplicitate de doi lei, ca la CCR/Priviți, „Olguțel” a votat cu Mercosur, la fel ca 9 din cei 11 pesediști din PE!

Doi cunoscuți analiști, Cristian Preda și Sorin Ioniță, sancționează ipocrizia și duplicitatea PSD în legătură cu adoptarea acordului Mercosur de către majoritatea liderilor UE, printre care și România. Cei doi evidențiază faptul că europarlamentarii români au votat în favoarea prevederilor Mercosur.

”Ce naiba vrea PSD cu Mercosur? Iată cum au votat în decembrie membrii PSD în Parlamentul European pe clauza bilaterală agricolă a Acordului de Parteneriat UE-Mercosur: nouă pentru şi două abţineri.

Deci ce sens are tărăboiul brusc pe care îl fac acasă? Populism, ipocrizie şi dublu limbaj ca de obicei, fireşte: una la Bruxelles, alta la Bucureşti. PSD e principalul sabotor al guvernărilor de coaliţie în care au intrat, pe principiul Putin: el dă şi tot el ţipă cel mai tare. Deoarece au fost mereu cocoloşiţi de parteneri şi nu li s-a dat cu sec când erau la ananghie.

Apropo: acordul cu Mercosur NU S-A APROBAT, cum a înţeles lumea la noi, şi nici nu se va întâmpla asta curând. Doar s-a votat în Coreper. Pentru a intra în vigoare urmează aşa: vot în Parlamentul European; vot final în Consiliul UE; ratificare în parlamentele statelor membre (unde vor fi probleme cel puţin în câteva). Abia apoi se aplică scăderile de tarife de care se vorbeşte, ca să ajungă şi la voi vaca argentiniană mai ieftină. Deci nu va ambalaţi, că mai durează, garagaţa populistă PSDAUR se va întinde luni de zile”, a evidențiat Ioniță într-o postare pe Facebook.

Printre cei care au votat Mercosur în Parlamentul European este și Claudiu Manda, nimeni altul decât secretarul-general al PSD, al doilea ca importanță în partid.

Cristian Preda, fost decan al Facultății de Științe Politice, vine cu noi informații.

”Amicul Sorin Ioniță scrie despre duplicitatea lui Grindeanu, comparându-l cu Putin: el dă și tot el țipă. Are în vedere faptul că 9 din cei 11 pesediști din PE au votat clauza bilaterală agricolă a Acordului de Parteneriat UE-Mercosur în decembrie, iar ceilalți doi s-au abținut. La o lună după ministrul PSD al agriculturii urlă ca un descreierat că PSD e contra acordului cu Mercosur.

Completez ce spune Sorin Ioniță cu două informații.

Unul dintre cei doi deputați pesediști care s-au abținut e și membru în comisia agricultură din PE. Îl cheamă Cârciu. Știți de câte ori a vorbit în PE despre Mercosur și agricultorii români? Niciodată. De fapt, el nu a luat cuvântul nici măcar o dată în forul legislativ european în cele 18 luni de când a fost trimis acolo.

În aceeași comisie de agricultură e și pesedista Grapini. Care a votat pentru acordul Mercosur. Ea e foarte vorbăreață în PE. Știți de câte ori s-a referit la acordul UE cu Mercosur? Ați ghicit! Niciodată.

Mai am o întrebare pentru Dvs. Știți de câte ori s-a dus ministrul pesedist al agriculturii la reuniunile cu omologii săi din celelalte state membre în toamna trecută? Iar ați ghicit! Zero.
Așa că ar putea să demisioneze, dacă tot e contra poziției exprimate de guvern și președinte în privința unui acord negociat timp de 25 de ani”, a subliniat Preda.

PSD se alătură AUR în condamnarea Mercosur

Partidul Social Democrat (PSD) a condamnat vineri decizia Ministerului Afacerilor Externe de a mandata reprezentantul României în COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial între Uniunea Europeană și blocul Mercosur, ”în absența unor clauze clare care să garanteze protejarea fermierilor români de importurile din America Latină”, se arată într-un comunicat transmis de PSD. Și AUR a lansat un atac dur la adresa Ministerului de Externe.

„PSD condamnă ferm decizia Ministerului de Externe de a mandata reprezentantul României din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur, în absența unor clauze clare care să garanteze că fermierii români vor fi protejați de importurile din America Latină. PSD consideră că această decizie reprezintă un act de trădare a intereselor fermierilor români, mai ales în condițiile în care ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, a semnalat în mai multe rânduri că semnarea acordului fără aceste garanții va afecta puternic agricultura românească”, precizează PSD.

Potrivit sursei citate, este „revoltător faptul că miniștrii USR de la Externe și de la Economie au avizat Memorandumul privind Acordul UE-Mercosur, fără să se fi consultat măcar cu fermierii români și fără să țină cont de obiecțiile formulate de Ministerul Agriculturii”.

PSD solicită prim-ministrului Ilie Bolojan să precizeze dacă a avut cunoștință despre mandatul primit de reprezentantul României în COREPER în legătură cu acest acord și dacă l-a aprobat.

„În contextul dat, PSD anunță că va folosi toate pârghiile și toate procedurile existente la nivelul Parlamentului European pentru amendarea Acordului UE-Mercosur în sensul protejării intereselor fermierilor români și europeni. Nu putem avea o competiție loială pe piața europeană dacă vom accepta importul unor produse realizate fără constrângerile impuse fermierilor europeni cu privire la siguranța alimentară, protecția mediului, bunăstarea animalelor și regimul utilizării pesticidelor”, se mai arată în comunicat.

Reacții critice au venit și din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Petrișor Peiu, a criticat atât Guvernul, cât și Administrația Prezidențială pentru faptul că România a fost de acord cu acordul UE-Mercosur.

„Acordul promovează exporturile statelor industriale din UE pe piața Mercosur, în schimb este o lovitură devastatoare pentru fermierii români și cei din alte state UE, care nu vor putea rezista concurenței neloiale a produselor agricole din statele Mercosur, care vor intra liber pe piața UE”, a afirmat Peiu într-o reacție publicată pe site-ul partidului.

El a mai susținut că „actul de trădare națională al regimului Dan-Bolojan este cu atât mai deplorabil cu cât fără votul României s-ar fi întrunit minoritatea de blocaj și semnarea acordului ar fi fost respinsă. Ambasadorul României ar fi trebuit măcar să se abțină”.

Peiu a mai spus că „este umilitor pentru demnitatea noastră națională faptul că sub conducerea lui Nicușor Dan România a acționat împotriva interesului său național ca o unealtă a Franței, în interesul politic al președintelui francez Emmanuel Macron”.

Liderul senatorilor AUR a adăugat: „Președintele Macron și-a permis să mimeze cu perfidie opoziția, știind că se bazează pe votul României pentru a se întruni majoritatea calificată necesară aprobării acordului Mercosur”.

AUR a precizat că „principalii responsabili pentru actul de trădare națională sunt președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, ministrul Economiei Radu Miruță, ministrul de Externe Oana Țoiu și consilierul prezidențial Dacian Cioloș”.

Poziția Președinției

România a votat în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi statele Mercosur, din care fac parte Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, după ce s-au negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor români şi europeni, cu precădere în sectorul agricol, a declarat vineri preşedintele Nicuşor Dan.

„Prin acest acord, care va duce la crearea uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, ţările europene îşi cresc prezenţa într-o regiune comercială importantă, iar România va avea astfel oportunitatea de a exporta produse scutite de taxele vamale ridicate care erau aplicate până în prezent”, a scris şeful statului, pe reţeaua X.

Nicuşor Dan spune că a fost implicat activ, în ultimele săptămâni, în negocieri cu ceilalţi lideri europeni, „astfel încât România şi UE să aibă beneficii comerciale în sectoare economice importante, dar în acelaşi timp să fie susţinuţi fermierii români şi comerţul cu produse agroalimentare”.

„Pentru sectoarele agricole sensibile, am obţinut, în urma discuţiilor succesive cu omologii europeni, o serie de concesii importante faţă de forma iniţială a acordului. Acordul cu Mercosur prevede eliminarea taxelor vamale pentru 91% din toate produsele importate din UE, iar România va putea exporta avantajos produse din sectoare importante precum echipamente de transport, în special componente auto, aparate şi dispozitive mecanice şi electrice, produse metalice, materiale textile”, a explicat preşedintele.

Totodată, conform şefului statului, noul acord va genera şi creşterea exporturilor de servicii din România către Mercosur şi va spori accesul ţării noastre la materii prime critice, un aspect esenţial din perspectivă strategică, pentru că se reduce astfel dependenţa de alte surse care pot folosi această dependenţă ca instrument de presiune politică.

„Diminuarea considerabilă a taxelor vamale la importuri oferă oportunităţi şi sectorului agroalimentar românesc. Dintre indicaţiile geografice europene care vor fi protejate pe pieţele Mercosur, 15 sunt produse agricole româneşti. Sunt prevăzute limitări ale liberalizării, prin limitarea cantităţilor care pot fi importate la tarife vamale reduse – la carne de vită maximum 1,5% din producţia anuală a UE, la carne de pasăre 1,3%, iar tot ce depăşeşte aceste cantităţi va fi importat cu tarifele vamale în vigoare astăzi. Totodată, a fost inclusă o măsură suplimentară de protecţie prin introducerea clauzei bilaterale de salvgardare, care funcţionează de fapt ca o frână de mână ce poate fi activată oricând, importurile unui produs cresc brusc şi pun în pericol producătorii autohtoni”, spune preşedintele.

Adică, după cum a subliniat el, „facem comerţ, dar ne şi protejăm când e cazul, inclusiv prin impunerea respectării standardelor UE de producţie pentru produsele agroalimentare importate”.

În privinţa pesticidelor sau a altor substanţe, totul trebuie produs la standardele înalte ale UE pentru a putea fi importat aici, a mai arătat preşedintele.

În plus faţă de conţinutul acordului, inclusiv ca urmare a solicitărilor României de adoptare de măsuri la nivelul UE pentru susţinerea propriilor fermieri, a evidenţiat Nicuşor Dan, Comisia Europeană va devansa pentru Politica Agricolă Comună o sumă adiţională de până la 45 de miliarde euro din marja de flexibilitate.

„Prin scăderea taxelor vamale, România va câştiga noi pieţe pentru exporturi, iar agricultura noastră este protejată. Acest acord negociat de UE este o oportunitate pentru România”, a subliniat preşedintele Nicuşor Dan.

Cinci state membre ale Uniunii Europene şi-au exprimat opoziţia faţă de acordul comercial cu blocul sud-american Mercosur. Franţa, Polonia, Austria, Irlanda şi Ungaria s-au pronunţat împotriva acordului, în timp ce Belgia s-a abţinut, potrivit EFE şi Euractiv, citate de Agerpres.

Prin urmare, România a votat radical diferit de Franța în cazul acestui acord comercial extrem de important. Reamintim că propaganda ”suveranistă” susține delirant și insistent că România este ”colonie a Franței”.

Unda verde a fost dată la nivel de ambasadori vineri dimineaţă, în cadrul unei discuţii, următorul pas procedural constând într-un vot final în Consiliul UE, prin procedură scrisă, care a fost deja lansat şi se va încheia vineri la ora locală 17:00.

Dacă se va confirma după vot, această undă verde deschide calea pentru ratificarea finală a acestui acord negociat de UE pe parcursul a peste un sfert de secol cu Mercosur.

Pentru o astfel de aprobare este necesară o majoritate calificată de cel puţin 15 din cele 27 de state membre, reprezentând minimum 65% din populaţia Uniunii. Acest prag a fost atins vineri dimineaţă, în pofida opoziţiei exprimate de cele cinci state.

În aceste condiţii, Comisia Europeană ar putea semna documentul săptămâna viitoare, în Paraguay. Parlamentul European va trebui, de asemenea, să aprobe acordul înainte ca acesta să poată intra în vigoare.

Mercosur este piaţa comună sudică – un bloc comercial sud-american înfiinţat în 1991. Membrii săi cu drepturi depline sunt Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay. Venezuela a aderat în 2012, dar calitatea sa de membru a fost suspendată în 2017. În decembrie 2012, a fost semnat Protocolul de aderare a Boliviei la Mercosur. Acest protocol este în curs de ratificare de către parlamentele ţărilor Mercosur.

Împreună, ţările Mercosur formează a 6-a economie ca mărime din lume, cu o populaţie totală de 270 de milioane locuitori.



Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Uite un articol care chiar merită citit despre jigodismul și perversitatea statului în raport cu cetățeanul plătitor de taxe, în speță impozitul pe au…

3 Cine este agentul ICE care a împușcat-o mortal pe Renee Nicole Good, în Minneapolis. Fost veteran în Irak și susținător MAGA este căsătorit cu o imigr…

4 Agentul ICE care a omorât femeia din Minneapolis a fost identificat ca fiind un veteran cu 10 ani de experiență în domeniul aplicării legii

5 Unde greșește Occidentul în legătură cu serviciile secrete rusești. Dezvăluirile unui fost șef din CIA