BREAKING Încă o moarte misterioasă în Rusia/Vicepreşedintele companiei de conducte petroliere Transneft a murit după ce a căzut pe fereastră

Vicepreşedintele companiei ruse Transneft, Andrei Badalov, a fost găsit mort vineri dimineaţă la Moscova, după ce a căzut pe fereastră, informează EFE, transmite Agerpres.

Cadavrul lui Badalov a fost găsit pe stradă, sub ferestrele casei sale, descrie EFE situaţia.

„Cauza preliminară a decesului este sinuciderea”, a declarat o sursă citată de TASS, cu toate că ancheta este în curs de desfăşurare.

Cadavrul a fost găsit în apropierea bulevardului Rublovskoie, la periferia capitalei Rusiei.

Badalov, în vârstă de 62 de ani, deţinea funcţia de vicepreşedinte al Transneft din 2021, fiind responsabil pentru transformarea digitală, tehnologia informaţiei şi automatizarea producţiei la compania de stat responsabilă de reţeaua de conducte petroliere a ţării.

Transneft, fondată în 1993, deţine cel mai mare sistem de conducte petroliere din lume, cu o reţea care se întinde pe aproape 50.000 de kilometri.

Preşedintele consiliului de administraţie al companiei este Aleksandr Novak, viceprim-ministru al Rusiei din 2020.

În ultimii ani, mai mulţi oameni de afaceri şi oficiali de rang înalt ruşi au murit în circumstanţe misterioase, majoritatea deceselor fiind considerate sinucideri după ce respectivii au căzut de la ferestrele apartamentelor lor sau cele de la locurile lor de muncă.

În aprilie 2022, fostul vicepreşedinte al Gazprombank, Vladislav Avaev, a fost găsit mort împreună cu soţia şi fiica sa.

Câteva zile mai târziu, cadavrele lui Serghei Protosenia, director la Novatek, ale soţiei şi fiicei sale au fost descoperite în Spania.

În acelaşi an, Ravil Maganov, preşedintele companiei petroliere Lukoil, a murit după ce a căzut de la unul dintre etajele spitalului unde era tratat.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă