BREAKING Preotul miliardar al lui Dragnea este acuzat de ANI de acte de CORUPȚIE

BREAKING Preotul miliardar al lui Dragnea este acuzat de ANI de acte de CORUPȚIE. Preotul Adrian Mădălin Iscru din Tulcea, despre care jurnaliştii de la Recorder.ro au dezvăluit că a obţinut peste o sută de contracte finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) fără licitaţie, este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) de fals în declarații și acte de corupție, potrivit unui comunicat.

Preotul a primit contractele în timp ce-l consilia personal pe Adrian Ionuţ Gâdea, secretar de stat în ministerul Dezvoltării şi ex-preşedinte al CJ Teleorman, un protejat al lui Liviu Dragnea.

După publicarea anchetei Recorder.ro, în care s-a arătat că firma Hercinic SRL administrată de preotul Adrian Iscru a câştigat 130 de contracte publice fără licitaţie în valoare de câteva milioane de euro, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a deschis o anchetă privind averea preotului.

Între 2013 şi 2017, Adrian Ionuţ Gâdea a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, funcţie preluată de la Liviu Dragnea, preşedintele PSD, fiind omul de bază al liderului social democrat.

Adrian Gâdea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul Belina, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu. Procurorii susţin că Gâdea ar fi în perioada iunie 2013 – septembrie 2013, pe când era preşedinte al CJ Teleorman, a promovat un proiect de hotărâre de consiliu județean privind transferul Insulei Belina și Brațului Pavel în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean de la Apele Române.

Comunicatul integral al ANI:

Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ISCRU MĂDĂLIN-ADRIAN, fost consilier personal la Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, coroborat cu prevederile art. 326 privind falsul în declarații, prevăzut de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

În fapt, ISCRU MĂDĂLIN-ADRIAN a ocupat funcția de consilier personal la Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul MDRAP în perioada 01 august – 01 octombrie 2018. În această perioadă, la data de 23 august, societatea comercială SILUAN PROIECT S.R.L., în cadrul căreia acesta avea calitatea de asociat unic și funcția de administrator, a încheiat cu Primăria Comunei Casimcea, Județul Tulcea, două contracte de prestări servicii în valoare totală de 45.771,88 lei. Cele două contracte au fost finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, coordonat de MDRAP.

Întrucât prin deținerea funcției și exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul MDRAP, ISCRU MĂDĂLIN-ADRIAN a avut acces la informații privind procesul de utilizare a fondurilor de către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Locală, finanțat de MDRAP, rezultă indicii temeinice privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii asimilată faptelor de corupție „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, prevăzută de dispozițiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, sens în care ANI a sesizat DNA.

Mai mult decât atât, indiciile au la bază și demersurile efectuate de către ISCRU MĂDĂLIN-ADRIAN, în sensul preluării unei societăți comerciale, S.C. HERCINIC S.R.L., care în perioada 2016 – 2017 avea 0 profit, 10 lei cifră de afaceri și 0 angajați. Astfel, la patru zile după încetarea funcției de consilier, S.C. HERCINIC S.R.L. încheie contracte prin PNDL cu mai multe unități administrativ-teritoriale.

În perioada 05 octombrie – 28 decembrie 2018, S.C. HERCINIC S.R.L. a încheiat 53 de contracte cu 9 unități administrativ-teritoriale, în valoare de aproximativ 13.479.950 lei, finanțate prin PNDL. De asemenea, ISCRU MĂDĂLIN-ADRIAN a deținut în perioada 03 decembrie 2018 – 04 ianuarie 2019 și calitatea de consilier onorific al Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

De asemenea, în speță s-au conturat și indicii privind săvârșirea infracţiunii de „fals în declarații”, prevăzută de dispozițiile art. 326 din Legea nr. 286/2009, întrucât în declarațiile de interese depuse de către acesta la numirea și la încetarea din funcția de consilier personal la Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul MDRAP, nu a menționat calitatea de asociat unic și funcția de administrator la S.C. SILUAN PROIECT SRL., societate care a încheiat contracte cu o unitate administrativ-teritorială prin PNDL.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Expert biolog de la Rutgers University subliniază că virusul ar putea să se fi scurs de la Institut…

2 VIDEO Priviți! Aceste specimene tocmai au intrat în țară! Ascultați ce spun!

3 VIDEO Primarul PSD al comunei tulcene Crişan a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant luând m…

4 Profesorul Sarafoleanu / Marii noștri epidemiologi nu sunt puși unde trebuie. Aș vrea să-i văd în jurul președi…

5 Analiză Bloomberg / Când şi cum se va termina pandemia?

recomandări

Te ia DNA: Tutulan Rica - Baron local

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cele mai înduioșătoare poze cu animăluțe pe care le-ai văzut