Brexit: Cameron a respins ca 'insuficiente' propunerile Bruxelles-ului

Brexit: Cameron a respins ca 'insuficiente' propunerile Bruxelles-ului

Premierul britanic David Cameron a declarat vineri, după un dejun de lucru la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că progresele realizate în negocierile cu partenerii europeni privind cererile sale de reformă a Uniunii 'nu sunt suficiente', relatează AFP.

'Am făcut progrese astăzi, (dar) nu este suficient, va fi dificil', a comentat șeful guvernului britanic la postul Sky News.

'Dacă acordul va fi bun, îl voi accepta, dacă nu va fi, nu îl voi accepta', a adăugat Cameron despre renegocierea termenilor apartenenței țării sale la Uniunea Europeană.

Principala sa cerință este impunerea unui moratoriu de patru ani asupra ajutoarelor sociale pentru imigranții comunitari care vin să lucreze în Marea Britanie, o condiție ce contravine însă principiului liberei circulații a bunurilor și persoanelor în UE.

Negocierile au în vedere cu precădere un mecanism de 'frânare de urgență' în situația în care serviciile publice britanice vor fi suprasolicitate sau Asigurările sociale vor fi supuse unor abuzuri repetate.

Potrivit BBC online, David Cameron a respins propunerile Bruxelles-ului ca 'insuficiente', el indicând că s-au realizat progrese, dar mai este 'un drum lung de făcut'.

'Vrem să se termine cu ideea că se poate obține ceva fără contrapartidă', a mai spus Cameron pentru Sky News.

La realegerea sa în mai 2015, prim-ministrul britanic s-a angajat să organizeze un referendum cu privire la menținerea sau nu a țării sale în Uniunea Europeană, un scrutin ce ar urma să aibă loc până la sfârșitul lui 2017.

AGERPRES/(AS — autor: Irina Cristea, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu