Brexit: Primarul Khan le scrie parlamentarilor londonezi să se opună unui Brexit fără acord

Brexit: Primarul Khan le scrie parlamentarilor londonezi să se opună unui Brexit fără acord

Primarul Londrei, Sadiq Khan, le-a scris luni celor 73 de parlamentari care reprezintă circumscripţiile din capitala Marii Britanii, cerându-le să oprească un Brexit fără acord cu Uniunea Europeană, transmite Xinhua.

Cu o zi înainte de reunirea parlamentului britanic pentru doar câteva zile, după care acesta va fi suspendat până la 14 octombrie, Khan le cere parlamentarilor londonezi din toate partidele să aşeze mai presus nevoile capitalei şi ale ţării, şi să aibă în vedere toate opţiunile pentru a se evita ceea ce el consideră a fi consecinţele potenţial devastatoare ale unui Brexit fără acord.

Apelul lui Khan vine în urma unui raport comandat de primarul Londrei anul trecut, ce arată că un Brexit fără acord ar putea reduce cu 87.000 numărul locurilor de muncă şi scădea cu 2% producţia economică a capitalei la orizontul lui 2030.

Serviciile profesionale şi financiare din Londra ar fi cel mai grav afectate de un Brexit 'dur', care s-ar traduce în 29.000 de locuri de muncă mai puţin până în 2030 decât dacă Marea Britanie ar rămâne în piaţa comună şi uniunea vamală, a afirmat Khan.

'Un Brexit fără acord ar cauza tulburări majore, ne-ar face mai săraci, mai puţin în siguranţă şi ne-ar diminua poziţia pe plan mondial. Ar costa sute de mii de locuri de muncă, zeci de miliarde de lire în investiţii şi ar pune în pericol drepturile şi libertăţile cetăţenilor UE', avertizează primarul Londrei.

Prin urmare, el le adresează un apel tuturor parlamentarilor londonezi, din toate partidele, să lase deoparte diferenţele şi să împiedice un Brexit fără acord.

'Istoria îi va judeca pe parlamentarii noştri pe acest subiect ca pe puţini alţii înainte. Membrii parlamentului trebuie să se gândească bine cum vor rămâne în amintire dacă nu reuşesc să-şi folosească poziţia în acest moment crucial pentru a ajuta la stoparea unui Brexit dăunător fără acord', subliniază primarul Sadiq Khan în scrisoarea sa.

Potrivit publicaţiei The Sun, parlamentul britanic ar intenţiona să adopte până la suspendarea activităţii un act normativ care să-l oblige pe premierul conservator Boris Johnson că ceară o nouă amânare a Brexitului după 31 octombrie, dată la care Johnson este hotărât să retragă Regatul Unit din UE fără un acord dacă blocul comunitar nu acceptă renegocierea acordului convenit cu fostul premier Theresa May şi respins de legislativul de la Londra.

Conform aceleiaşi surse, Boris Johnson ar urma să convoace alegeri anticipate dacă un asemenea act normativ va fi adoptat. El i-a ameninţat de asemenea cu excluderea din partid pe deputaţii conservatori care se vor alia cu opoziţia în acest demers. O reuniune de urgenţă a cabinetului de la Londra pe acest subiect este programată pentru luni la ora 16:00 GMT.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”