Brexit: Regatul Unit ''trebuie să părăsească UE la 31 octombrie'' (ministrul pentru Brexit)

Brexit: Regatul Unit ''trebuie să părăsească UE la 31 octombrie'' (ministrul pentru Brexit)

Marea Britanie "trebuie să părăsească" Uniunea Europeană în 31 octombrie, după amânarea de două ori deja a datei Brexitului, a declarat luni ministrul britanic responsabil de acest dosar delicat, subliniind că aceasta este voinţa celor două tabere, informează AFP.

"Noi am spus întotdeauna clar şi Boris Johnson (principalul favorit pentru postul de prim-ministru în locul Theresei May) a spus-o foarte clar: Regatul Unit trebuie să plece la 31 octombrie", a declarat ministrul responsabil de Brexit, Stephen Barclay, în cursul unei conferinţe de presă cu jurnalişti străini.

"Cele 27 de ţări din UE au spus, de altfel, de asemenea, că o nouă amânare fără obiectiv nu este de dorit nici pentru Uniunea Europeană", a adăugat el, evocând "oboseala Brexitului", extenuare legată de acest dosar care afectează viaţa politică britanică după referendumul din iunie 2016 când 52% dintre britanici au votat pentru părăsirea UE.

Din partea companiilor, "există dorinţa ca incertitudinea să nu se prelungească", a subliniat ministrul.

Cei doi pretendenţi la succesiunea Theresei May, Boris Johnson şi Jeremy Hunt, asigură că vor încheia un acord cu Bruxellesul după respingerea în trei rânduri de către deputaţii britanici a celui negociat în noiembrie de Theresa May. Dar niciunul dintre ei nu exclude o ieşire fără acord, iar Boris Johnson, favorit în sondaje, vrea ca separarea să fie pronunţată la sfârşitul lunii octombrie, cu acord sau fără.

"Este în interesul celor două părţi să evite un 'no deal'", a declarat Barclay, susţinător al lui Boris Johnson. Dar guvernul se pregăteşte pentru acest scenariu care ar avea "consecinţe" pentru Regatul Unit, dar la fel "foarte clar"şi pentru ţările din UE, a avertizat ministrul, cu un impact "variabil" în funcţie de ţară.

"De exemplu, potrivit analizelor noastre, impactul unui 'no deal' ar fi mai important pentru Irlanda decât pentru Regatul Unit", a spus el.

Stephen Barclay a declarat că se va întâlni cu negociatorul şef al UE, Michel Barnier, marţi.

"În mod clar, alegerea în posturile de conducere din UE schimbă dinamica, dar mai multe personalităţi-cheie vor rămâne în posturile lor în lunile următoare", a declarat ministrul.

Numele succesorului Theresei May va fi cunoscut la 23 iulie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...