Brexit: Un ministru ceh îi sugerează lui Juncker să demisioneze

Ministrul ceh al afacerilor externe, Lubomir Zaoralek, i-a reproșat lui Jean-Claude Juncker că nu a știut să rețină Marea Britanie în Uniunea Europeană și i-a sugerat președintelui Comisiei Europene să demisioneze, relatează AFP.

'În acest moment, nu pot să-l consider pe șeful Comisiei Europene ca persoana potrivită pentru acest post', a declarat Zaoralek, în cadrul unei dezbateri la televiziunea publică cehă.

Ministrul ceh a fost de acord cu Juncker că Londra trebuie să acționeze rapid pentru a părăsi UE, dar l-a acuzat pe luxemburghez că a rămas inactiv în perioada care a precedat referendumul britanic.

'Îmi imaginam că Comisia este condusă de un om demn de încredere, respectabil, care — în situația cu care ne confruntam: de pierdere a unui picior sau a unui braț — este capabil să se ducă în țara respectivă pentru a le spune britanicilor: ?Vrem să rămâneți' cu noi', a indicat Zaoralek. 'Și pun întrebarea: așa ceva s-a petrecut sau nu ?', a adăugat el.

Potrivit politicianului ceh de stânga, Jean-Claude Juncker nu este singurul care merită să fie criticat, 'problema elitelor europene este mult mai importantă'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană