
Bruce Willis își pierde abilitatea de a comunica, dezvăluie soția lui. Actorul a fost diagnosticat cu demență în 2023
Creierul lui Bruce Willis „îl trădează”, iar „limbajul se pierde”, a mărturisit soția sa, Emma Heming Willis, la mai bine de doi ani după ce actorul a fost diagnosticat cu demență frontotemporală.
„Bruce este încă foarte activ. În ansamblu, starea lui de sănătate este bună”, a spus Heming Willis, marți, într-un interviu acordat lui Diane Sawyer pentru un program special difuzat de ABC. „Doar creierul este cel care îl lasă. Limbajul se duce. Noi am învățat să ne adaptăm și avem acum o altă modalitate de a comunica cu el.”
În 2022, familia lui Willis a anunțat că starul din Die Hard și Al Șaselea Simț se retrage din actorie după ce a fost diagnosticat cu afazie – o tulburare neurologică ce afectează vorbirea și înțelegerea limbajului.
„Pentru cineva atât de vorbăreț și implicat, a fost vizibil mai tăcut și, atunci când familia se aduna, părea că se topește, că se retrage puțin”, a spus Heming Willis despre primele simptome ale soțului ei. „Era mai distant, mai rece – total opusul lui Bruce, care era mereu cald și afectuos. A fost șocant și înfricoșător”, a adăugat ea, citată de The Guardian.
Un an mai târziu, actorul a primit diagnosticul de demență frontotemporală . „Deși este dureros, simțim și o ușurare că avem în sfârșit un diagnostic clar”, a transmis familia Willis la acea vreme, într-un comunicat semnat împreună cu fiicele, actuala soție și fosta soție, Demi Moore.
Emma Heming Willis își amintește că vestea a fost devastatoare: „Am intrat în panică. Îmi amintesc că am auzit diagnosticul, dar nu am mai înțeles nimic din ce s-a spus după aceea. Era ca o cădere în gol.”
Chiar și așa, soția actorului spune că Willis, acum în vârstă de 70 de ani, are momente în care își arată din nou scânteia de odinioară. „Încă avem parte de acele clipe. Nu zile întregi, ci momente. Este râsul lui – atât de puternic și molipsitor. Uneori îi apare acea sclipire în ochi sau acel licăr de energie. Și atunci parcă mă teleportez înapoi. Dar e greu, pentru că acele clipe dispar la fel de repede cum apar.”
Cei doi s-au căsătorit în 2009 și au împreună două fiice. Heming Willis urmează să publice pe 9 septembrie o carte despre experiența de îngrijire a soțului său, intitulată Unexpected Journey: Finding Strength, Hope and Yourself on the Caregiving Path („Călătorie neașteptată: cum să găsești putere, speranță și pe tine însuți pe drumul îngrijirii”).
Sursa: adevarul.ro