Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Bucureştiul aspiră la titlul de Capitală Europeană în 2021 cu logo-ul "Oraşul In-vizibil"

Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB, a depus vineri, 12 august, în numele oraşului, al doilea dosar de candiatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, intrând astfel în etapa finală a competiţiei, urmând ca rezultatele să fie anunţate pe 16 septembrie.

Bucureştiul aspiră la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 cu logo-ul "Oraşul In-vizibil"

Documentul depus la Ministerul Culturii conţine proiectele pe care oraşul intenţionează să le implementeze până în anul 2021, dacă va obţine titlul european.

Conceptul cu care Bucureştiul candidează este Oraşul In-vizibil, iar candidatura îşi propune să aducă la lumină toate aspectele uitate, neimaginate, nerealizate, tot potenţialul neexploatat şi, deci, invizibil al oraşului.

Cele peste 70 de proiecte incluse în dosar se întind pe o perioadă de şase ani şi se înscriu în trei teme, care îşi propun să reînvie memoria pierdută a oraşului, să îl deschidă şi să îl facă mai accesibil pentru locuitorii săi, să valorifice şi să multiplice iniţiativele artistice şi culturale care există deja.

Pe 14 septembrie, Bucureştiul va primi vizita juriului european, care evaluează toate cele patru oraşe rămase în competiţie, urmând ca în data de 15 septembrie să susţină dosarul de candidatură în faţa acestuia. Pe 16 septembrie vor fi anunţate rezultatele competiţiei.

Primul dosar de candidatură al oraşului poate fi consultat pe site-ul www.bucuresti2021.ro, iar cel de-al doilea va fi făcut public, după validarea depunerii sale de către Ministerul Culturii.

Candidatura Bucureştiului este susţinută de Primarul General Gabriela Firea - se menţionează în comunicatul de presă al ArCuB.

ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele iniţiate şi desfăşurate de ArCuB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieţii culturale a oraşului, precum şi la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

În 2015, ArCuB a demarat procesul de candidatură a oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, reuşind să aducă Bucureştiul în finala pentru titlul acordat de Comisia Europeană.

ArCuB este organizatorul Festivalului internaţional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival şi al Zilelor Bucureştiului.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 PSD se SCINDEAZĂ după congres? Liderii Sudului pun la cale un nou partid: Fără Oltenia, PSD ajunge la 10%!

2 ALARMĂ Firea începe să dea MARILE TUNURI pentru care-a fost împinsă în fruntea Capitalei?

3 Informație. Sute de primari PSD își negociază plecarea din partid după prezidențiale! Primar PSD: Dobitocii de…

4 ALARMĂ Puterea a votat împotriva desființării pensiilor speciale, dar lasă elevii fără navetă școlară și fără …

5 SURSE DNA s-a trezit! Doi miniștri din Guvernul Dăncilă, în lucru!

recomandări

Te ia DNA: Sorin Oprescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Iată cum te poți cățăra pe turnul Eiffel