Bulgaria continuă să ameninţe cu veto deschiderea negocierilor cu Macedonia de Nord

Bulgaria continuă să ameninţe cu veto deschiderea negocierilor cu Macedonia de Nord

Bulgaria este fermă în privinţa veto-ului pe care îl opune deschiderii negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE, transmite dpa.

Sofia continuă să insiste ca ţara vecină să onoreze un tratat bilateral de prietenie drept condiţie pentru a ridica vetoul impus deschiderii negocierilor UE.

Această poziţie a reieşit luni din consultările din cadrul Consiliului de Securitate ale preşedintelui bulgar Rumen Radev.

Bulgaria a insistat asupra "deplinei egalităţi a bulgarilor macedoneni cu celelalte părţi ale poporului" din Macedonia de Nord, precizând acest lucru în mod explicit în Constituţie, a spus preşedintele Radev.

"La patru ani de la semnarea tratatului din 2017, statul aspirant nu a făcut ceea ce este necesar pentru implementarea sa şi nu a oferit nicio garanţie pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurg din acesta", a spus preşedintele Radev.

Noul prim-ministru al Bulgariei, Kiril Petkov, plănuieşte să viziteze Macedonia de Nord pe 18 ianuarie pentru a activa dialogul bilateral.

Bulgaria a blocat începerea negocierilor dintre UE şi Macedonia de Nord la sfârşitul anului 2020, parţial din cauza unei dispute istorice. Sofia acuză Macedonia de Nord că falsifică istoria bulgară şi cultura acestei ţări şi că foloseşte un limbaj de ură împotriva Bulgariei. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului!

2 LIVE Rezultate alegeri Primăria București / Ciprian Ciucu, câștigător detașat al fotoliului de primar general

3 Dezvăluiri bombă. Numele femeilor celebre care îl „vizitau” pe Adrian Mutu, după transferul în Anglia. „Pe asta n-am mai spus-o. A fost acolo”

4 LIVE Alegeri București / Sub 600.000 de bucureșteni și-au ales primarul

5 BREAKING „O candidată de gen feminin, prioritate absolută la tineri”