Bulgaria se opune aderării Macedoniei de Nord la UE: Nu a respectat cererile privind drepturile minorităţilor

Bulgaria se opune aderării Macedoniei de Nord la UE: Nu a respectat cererile privind drepturile minorităţilor

Prezentă în localitatea arădeană Vinga pentru a participa la evenimente ale minorităţii bulgare, Iliana Iotova a spus că România şi Bulgaria au avut o serie de condiţii atunci când au aderat la Uniunea Europeană şi că aşteaptă ca şi Macedonia de Nord să aplice unele măsuri pe care Bulgaria le cere de mai multă vreme, potrivit Agerpres .

„De luni bune, noi am cerut partenerului nostru de la vest, în speţă Republica Macedonia de Nord, să respecte drepturile etnicilor bulgari, aşa cum fac toate celelalte ţări ale Uniunii Europene, dar din păcate până în acest moment Republica Macedonia de Nord nu a răspuns acestor solicitări ale noastre. Considerăm că nu a fost îndeplinită această condiţie. Noi am pus şi nişte condiţii din domeniul educaţiei, în speţă toată lumea cunoaşte istoria comună pe care o avem. Am solicitat ca manualele de istorie din ciclul preuniversitar să reflecte corect istoria şi să nu o manipuleze, să nu o denatureze, pentru că în momentul de faţă în aceste manuale de istorie sunt scrise foarte multe neadevăruri şi lucruri rele la adresa bulgarilor şi a poporului bulgar. Noi am cerut ca aceste lucruri să fie scoase. Am mai cerut desecretizarea arhivelor comuniste, în care în mod sigur se vor găsi dovezi privind represaliile la care au fost supuşi cei care se considerau etnici bulgari”, a declarat vicepreşedintele Republicii Bulgaria.

Iotova a mai explicat că Bulgaria cere doar ca Macedonia să îndeplinească aceleaşi criterii pe care le-a respectat ţara sa şi România, explicând că, în cazul ăn care nu există o altă poziţie a Uniunii Europene sau a Macedoniei de Nord, Bulgaria nu îşi va schimba poziţia.

„Încălcarea dreptului de veto ar însemna încălcarea drepturilor Bulgariei în această structură, ar însemna ocolirea Parlamentului şi a celorlalte structuri ale Bulgariei care apără această poziţie, o poziţie care este însuşită de marea majoritate a cetăţenilor bulgari privind acest condiţii impuse Macedoniei de Nord, dar vedem ce noutăţi vor aduce următoarele întâlniri pe această temă. Noi am solicitat aceste lucruri, se pare că nu va putea fi posibil să se întâmple în timpul preşedinţiei franceze", a mai susţinut Iliana Iotova.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”