Bulgaria va introduce monda euro la 1 ianuarie 2024

Ministrul bulgar al inovării şi creşterii, Daniel Lorer, a declarat că Bulgaria va introduce monda euro la 1 ianuarie 2024. Răspunzând unei întrebări privind planul de adoptare a monedei unice, Lorer a subliniat că nu există nicio dezbatere cu privire la dată sau la decizia asupra a ceea ce trebuie făcut. „1 ianuarie 2024 este data”, a explicat ministrul. Partenerii din coaliţia de guvernământ de la Sofia au convenit asupra unui plan naţional pentru introducerea monedei euro. În cadrul consiliului de experţi extraordinar convocat de vicepremierul Asen Vasilev, s-a convenit ca data introducerii monedei euro să rămână 1 ianuarie 2024, iar planul să fie dezbătut în parlament. „Primul nostru pas este să cădem de acord asupra planului la nivelul consiliului de coaliţie, după care, presupun că va ajunge în parlament. Dar nu există nicio dezbatere despre dată. Acest lucru a fost acceptat de guvernul anterior, aşa că noi ne mişcăm după datele stabilite. În ceea ce priveşte modul în care avansăm, mesajul meu către Parlamentul bulgar şi în special către partenerii de coaliţie este să arătăm o mare responsabilitate pentru acest proces, astfel încât să se poată desfăşura cât mai repede posibil”, a menţionat Lorer./ddaniela/asalar

(www.dariknews.bg – 10 mai)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană