Buzău: Două persoane bănuite de furt din locuinţe în mai multe judeţe, reţinute

Doi bărbaţi din Bucureşti au fost reţinuţi, sâmbătă, după ce au fost opriţi în trafic de poliţişti la ieşirea din municipiul Buzău, fiind bănuiţi de furt din locuinţe pe raza mai multor judeţe, a anunţat sâmbătă Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit că cei doi bărbaţi, de 54, respectiv 62 de ani au comis furturile în perioada octombrie-decembrie.

"În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii buzoieni, cei doi bărbaţi, au fost opriţi în trafic, la ieşire din municipiul Buzău, în timp ce se deplasau cu un autoturism. Asupra acestora au fost identificate ustensile şi chei false pentru deschiderea yalelor de apartament, precum şi bani", precizează IPJ Buzău.

Poliţiştii susţin că ulterior depistării celor doi, un buzoian de 40 de ani a sesizat că din locuinţă i-au fost sustraşi aproximativ 3000 de lei, persoanele reţinute fiind bănuite de comiterea faptei.

"Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea probării întregii activităţi infracţionale", a mai precizat aceeaşi sursă. AGERPRES(AS - autor: Dorin Ivan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

2 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

3 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!

4 DOCUMENT A doborât Washingtonul guvernul Bolojan? Congresul SUA cere explicații oficiale

5 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani