Câciu, despre execuţia bugetară: Arată părţile bune şi cele mai puţin bune ale activităţii Guvernului. Partea mai puţin bună e cea referitoare la investiţii

Câciu, despre execuţia bugetară: Arată părţile bune şi cele mai puţin bune ale activităţii Guvernului. Partea mai puţin bună e cea referitoare la investiţii

„Executia bugetară pe primele 6 luni ale anului arată atât părţile bune, cât şi cele mai puţin bune ale activităţii Guvernului. Părţile bune sunt cele referitoare la stabilitate şi indicatorii macroeconomici, reducerea deficitului public, creşterea colectării veniturilor fiscale precum şi o revenire pe zona absorbtiei de fonduri europene.

Partea mai puţin bună este cea referitoare la investiţii. Am mai spus-o şi o repet: cheltuielile de investiţii nu sunt la nivelul programat şi întârzierile trebuie recuperate accelerat în al doilea semestru! Motivul principal invocat de toţi a fost acela al preţurilor şi, de aceea, Guvernul a luat măsurile necesare pentru ajustarea preţurilor la contractele publice”, a scris pe pagina sa de Facebook Adrian Câciu.

„Investiţiile trebuie realizate. Rămân o prioritate! Şi câteva răspunsuri punctuale despre TVA, concedii medicale şi energie:

1. La sase luni, restanţele la TVA au fost ZERO! În iulie, se plătesc alte 2,5 miliarde lei, TVA de restituit, ajuns la termen.

2. Concediile medicale sunt gestionate de Casa de Asigurări de Sănătate. A avut alocate 3,8 miliarde de lei şi, din datele existente, a platit deja 3 miliarde.

3. În primele sase luni, Ministerul Energiei a decontat 260 milioane de lei către furnizorii din energie, având la dispoziţie un buget de 2,1 miliarde de lei”, a completat ministrul de Finanţe.

Câciu a criticat voalat Ministerul Energiei. „E drept că Ministerul Energiei a primit deconturi cu întârziere de la ANRE, în plus au fost facturile intârziate emise de furnizori, facturi de multe ori eronate. Despre acest lucru a prezentat situatia ministrul energiei. Spre deosebire de primele şase luni ale anului, in iulie, Ministerul Energiei a decontat circa 1 miliard de lei facturi către furnizori. Ca să ai restante trebuie să ai astfel de facturi care sa înregistreze întârzieri la plată, ceea ce nu e cazul din ceea ce ne-a comunicat Ministerul Energiei”, a mai afirmat ministrul.

Câciu nu s-a abţinut să trimită săgeţi către Cristian Ghinea, cel care îl criticase într-un editorial publicat pe site-ul unei televiziuni. „Dacă, însă, atât a înţeles dintr-o execuţie bugetară politicianul care se laudă că a construit PNRR-ul ţării, să nu ne mirăm că avem azi un PNRR plin de găuri uriaşe la capitole precum Sănătate, Energie, Irigaţii sau Pensii”, a conchis ministrul Finanţelor.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...