Cadavrele a cinci bărbaţi cu mâinile legate, găsite în subsolul unui sanatoriu pentru copii din Bucea

Cadavrele a cinci bărbaţi cu mâinile legate au fost găsite în subsolul unui sanatoriu pentru copii din Bucea, oraş din regiunea Kiev recucerit de ucraineni şi în care soldaţii ruşi au comis masacre, potrivit unui anunţ făcut luni de procuratura generală a Ucrainei, transmite AFP.

Aceşti civili neînarmaţi, ale căror cadavre au fost descoperite de forţele de securitate, au fost bătuţi înainte de a fi ucişi de soldaţi ai forţelor armate ale Federaţiei Ruse, conform informaţiilor furnizate de aceeaşi sursă pe Telegram.

Fotografii în care apar aceste cadavre însoţesc comunicatul de presă.

Procurorul general Irina Venediktova a precizat că a fost deschisă o anchetă cu privire la circumstanţele morţii acestor civili.

Ţările occidentale au cerut luni realizarea de investigaţii privind crimele de război atribuite armatei ruse în regiunea Kiev, acuzaţii negate categoric de Moscova, dar calificate drept genocid de către Ucraina.

Zeci de cadavre îmbrăcate în civil au fost descoperite la sfârşitul săptămânii în oraşul Bucea, pe străzi sau în gropi comune, după retragerea forţelor ruse.

Soldaţii ruşi au slăbit controlul asupra regiunii capitalei Kiev şi a nordului Ucrainei în ultimele zile pentru a-şi concentra eforturile militare în estul ţării. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

3 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est