
Cadourile de protocol primite de Maia Sandu: cel mai valoros este de la Macron. Ce i-a dăruit România
În doar trei luni, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit cadouri protocolare în valoare de 57 de mii de lei moldovenești (aproximativ 14.820 RON). Cel mai scump obiect din lista publicată de Președinție îi aparține lui Emmanuel Macron.
În perioada iulie - septembrie 2025, șefa statului a primit 24 de daruri protocolare, a căror valoare totală a fost estimată la 57 de mii de lei moldovenești, potrivit Ziarului de Gardă .
Cu ocazia vizitei la Chișinău de Ziua Independenței, președintele Franței , Emmanuel Macron, i-a oferit Maiei Sandu un pix-roller placat cu aur din colecția „Elysee” a casei S.T. Dupont, evaluat la 9 950 de lei moldovenești - cel mai scump cadou din lista oficială. În aceeași zi, Macron i-a mai dăruit și o bombonieră din porțelan, decorată cu crenguțe și flori poleite cu aur pe fond albastru, în valoare de 5 640 de lei.
Și cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a marcat Ziua Independenței oferindu-i președintei un bol pentru fructe din porțelan Weimar, decorat cu motive florale orientale, în valoare de 2 820 de lei.
Cadouri din partea Vaticanului și a Italiei
În timpul vizitei oficiale la Vatican , Papa Leon al XIV-lea i-a oferit Maiei Sandu două cadouri: o carte intitulată L’appartamento pontificio delle udienze (1 290 de lei) și o sculptură în basorelief din bronz, în stil modern-religios, ambalată într-o cutie albă din piele, estimată la 7 850 de lei.
Cu acea ocazie, șefa statului i-a dăruit Suveranului Pontif un tablou semnat de artista Valeria Duca, intitulat „Supraviețuire”. Lucrarea reprezintă imaginea unei refugiate ucrainene și a fost expusă în februarie 2024, la expoziția „Februarie 2022: Ecouri”, dedicată istoriilor refugiaților din Republica Moldova.
Tot din Italia, Maia Sandu a primit o farfurie din sticlă venețiană Murano, suflată manual și decorată cu puncte aurii, oferită de Ignazio La Russa, președintele Senatului Republicii Italiene. Valoarea acesteia a fost estimată la 6 150 de lei.
Cadouri poloneze și românești
În cadrul vizitei oficiale la Varșovia, președintele Poloniei , Andrzej Duda, i-a oferit Maiei Sandu o figurină din porțelan reprezentând un cocostârc alb, realizată manual de designerul Mieczysław Naruszewicz, cu o valoare de 4 850 de lei. Ministrul de Externe al Poloniei, Radosław Sikorski, i-a dăruit, la Conferința anuală a Ambasadorilor, o carte istorică intitulată Dzieje Swoszowic: Królewskiej Perły Rzeczypospolitej (790 de lei).
Din partea României, Dragoș-Nicolae Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, i-a oferit la Chișinău un set de birou Parker, cu stilou, călimară și cartușe, ambalat într-o cutie, evaluat la 2 640 de lei.
Alte daruri din Marea Britanie și din țară
Ambasadorul Belarusului la Chișinău, Anatoly Buben, i-a dăruit Maiei Sandu o față de masă cu șase șervețele, brodate manual și ambalate într-o cutie de lemn pictată cu flori tradiționale. Cadoul are o valoare de 3 800 de lei.
Administrația orașului Northampton ( Marea Britanie) i-a oferit șefei statului o oglindă decorativă „Art Deco” Mackintosh, realizată manual, în valoare de 680 de lei.
Surorile Osoianu i-au oferit Maiei Sandu, la Festivalul Dinastiilor de Familii „La izvorul Osoiencelor”, un suvenir decorativ din sticlă organică, gravat cu inscripția evenimentului, evaluat la 350 de lei.
La Festivalul Național de Folclor „La Nistru, la Mărgioară”, organizatorii i-au înmânat un alt suvenir decorativ din sticlă organică, personalizat prin gravură, cu valoarea de 450 de lei.
Sursa: adevarul.ro