Cadru didactic din Argeș, reținut după ce ar fi sărutat o elevă de 13 ani pe holul școlii

Un profesor de 64 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost acuzat că a sărutat o elevă minoră pe obraji și pe buze în incinta unei școli gimnaziale din comuna Dârmănești.

Cadru didactic din Argeș ar fi sărutat o elevă de 13 ani pe holul școlii FOTO: Freepik

Cadru didactic din Argeș ar fi sărutat o elevă de 13 ani pe holul școlii FOTO: Freepik

În urma unei plângeri depuse de mama victimei, polițiștii au demarat o anchetă care a condus la reținerea unui învățător. Conform anchetatorilor, fapta s-a produs pe holul unității de învățământ.

Inspectoratul Județean de Poliție Argeș a anunțat că a fost sesizat: „La data de 30 ianuarie 2026, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, au fost sesizaţi de către o femeie din comuna Dârmăneşti cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 13 ani, elevă la o unitate de învăţământ din aceeaşi localitate, ar fi fost victima unor acte de natură sexuală ”.

După verificări, autoritățile au stabilit că incidentul a avut loc în cursul zilei de 29 ianuarie, în jurul orei 10:30. „Din verificările efectuate a rezultat că, în timp ce se afla pe holul şcolii gimnaziale din comuna Dârmăneşti, un cadru didactic de 64 de ani ar fi sărutat-o pe minoră pe obraji şi pe buze”, se arată în comunicatul IPJ Argeș, potrivit News.ro .

Dosar penal și reținere

În această cauză a fost deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. Sâmbătă, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Poliția argeșeană a precizat că „Cercetările sunt continuate sub coordonarea unităţii de parchet, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta şi dispunerii măsurilor legale care se impun”.

În comunicatul oficial, IPJ Argeș a reiterat un principiu juridic fundamental: „Precizăm că pe parcursul întregului proces penal sunt respectate drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de lege, iar persoana cercetată beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la soluţionarea definitivă a cauzei”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Partidele nu se mai închină la „șeful sistemului”. Au căzut măștile

2 Acesta este PSD, oameni buni...

3 O hartă care arată ce imbecili și corupți ne-au condus și ne conduc...

4 Așa o fi?

5 Începe prăbușirea? / Conturile ROMATSA ar fi fost blocate în urma executării silite inițiate de Pfizer împotriva statului român