„Călăul” din Wagner Group, cunoscut pentru torturarea prizonierilor şi civililor ucraineni, lichidat de un sniper

„Călăul” din Wagner Group, cunoscut pentru torturarea prizonierilor şi civililor ucraineni, lichidat de un sniper

Un mercenar rus care s-a făcut cunoscut pentru torturarea prizonierilor de război şi a civililor din Donbas şi nu numai a fost omorât de către un lunetist ucrainean, sâmbătă, în apropiere de Harkov, scrie DailyMail .

Este vorba de Vladimir Andonov, în vârstă de 44 de ani, care era specialist în operaţiuni de recunoaştere şi sabotaj în cadrul companiei Wagner Group şi care a fost lichidat în timpul unei misiuni pe timp de noapte.

Moartea sa a fost confirmată de către Zhambal-Zhamso Zhanaev, şeful regiunii în care trăia Andonov. Potrivit lui Zhanaev, corpul mercenarului va ajunge în curând acasă pentru a fi înmormântat. Andonov era cunoscut ruşilor drept „Voluntarul din Buryatia” sau „Vakha”, numele venind de la regiunea din care acesta era, însă pentru ucraineni era drept „Călăul” din cauza masacrelor pe care le-a comis în timpul primei invazii a ruşilor în Ucraina, în 2014.

Andonov - născut în 1978 în teritoriul Trans-Baikal din estul îndepărtat al Rusiei - a servit în armata regulată a Rusiei din 1997 până în 2005, când s-a mutat în oraşul Ulan-Ude şi a început să studieze la Universitatea Buryat intenţionând să se facă profesor. Nu a rezistat prea mult, a abandonat cursurile şi s-a angajat în comerţ. În 2014, a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri unui apel pentru recrutarea de voluntari şi a plecat în Ucraina să lupte. Andonov a fost încadrat în compania de forţe speciale Olkhon şi a luat parte inclusiv la bătălia de la Debaltseve la începutul anului 2015 - una dintre ultimele lupte majore ale războiului din Donbas.

„Eliberarea” oraşul Logvinovo şi masacrarea „mărarului”

Potrivit site-ului Peacemaker, care urmăreşte forţele ruse care luptă în Ucraina, Andonov a acordat un interviu în 2015 în care a vorbit despre o misiune la care a fost trimis cu o echipă de zece oameni pentru a „elibera” oraşul Logvinovo, lângă Debaltseve, în Donbas. În interviu, el îşi aminteşte că a lansat un atac surpriză pe timp de noapte şi a capturat satul după ce „a primi ordinul de a distruge toate forţele inamicului”. „Nu a rămas în viaţă nici măcar un fir de «mărar»”, a adăugat el, folosind un termen peiorativ pentru ucrainenii care susţin Occidentul.

La scurt timp după bătălie, Amnesty International a publicat un raport care detaliază moartea lui Oleksandr Berdes, Vasiliy Demchuk şi Pavlo Plotsinskiy - trei soldaţi ucraineni capturaţi de Rusia, care ulterior au fost găsiţi morţi într-o groapă comună de mică adâncime din apropierea satului. Unul dintre ei a fost împuşcat într-un ochi. Raportul conţine inclusiv fotografii şi videoclipuri realizate de site-ul ucrainean Censor, care îi arată pe cei trei bărbaţi în viaţă şi capturaţi de forţele ruse înainte ca trupurile lor să fie găsite. Unul dintre ei prezenta răni faciale evidente care ar fi putut fi rezultatul torturii. Andonov a rămas în Ucraina în prima linie chiar şi după ce războiul pe scară largă a încetat odată cu semnarea Acordurilor de la Minsk din 2015, înainte de a se întoarce în regiunea sa natală în 2017.

Au urmat Siria şi Libia

Nu a rezistat prea mult în viaţa civilă şi după câteva luni, el a dispărut, după ce şi-a şters orice urmă online, inclusiv conturile de socializare. În următorii câţiva ani a luptat în cadrul unităţilor Wagner desfăşurate în Siria şi Libia. În august anul trecut, supravieţuitorul unui masacru din oraşul libian Espia a declarat pentru BBC că Andonov a fost printre soldaţii care i-au împuşcat familia după ce le-au ocupat casa.

Mercenarii Wagner şi-au câştigat o reputaţie însetată de sânge pentru că au dus bătăliile pe care armata obişnuită a Rusiei nu le poate da şi au participat la masacre, torturi şi violuri pe bandă rulantă. Unele surse susţin că mii de mercenari - adesea extraşi din rândurile armatei regulate - sunt dislocaţi şi acum în zonele de conflict din America de Sud, Africa şi Orientul Mijlociu. În luna februarie, la scurt timp după invadarea Ucrainei, mercenarii

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?