Călin Georgescu dezminte că ar fi cerut azil politic în SUA și Canada. „Orice utilizare a numelui meu a fost realizată fără consimțământul meu”

Fostul candidat la președinție, Călin Georgescu, respinge informațiile potrivit cărora ar fi inițiat o petiție pentru acordarea de azil politic în SUA și în Canada.

Călin Georgescu, fost candidat alegeri prezidențiale FOTO: Facebook/Călin Georgescu

Călin Georgescu, fost candidat alegeri prezidențiale FOTO: Facebook/Călin Georgescu

„Nu am inițiat nicio petiție, consultare publică sau demers similar în mediul online sau offline și nu sunt autor, coautor sau susținător al vreunei astfel de inițiative. Nu am împuternicit, delegat sau mandatat nicio persoană să acționeze în numele meu în vederea inițierii sau promovării unei petiții ori consultări publice. Orice utilizare a numelui meu în acest context a fost realizată fără consimțământul meu și reprezintă o asociere falsă”, scrie Călin Georgescu pe pagina sa de Facebook.

Georgescu a precizat „în mod expres” că își desfășoară activitatea exclusiv în mod independent.

„În situația în care aleg să mă asociez cu o persoană, organizație sau inițiativă, acest fapt este comunicat public, direct și personal de către mine, niciodată prin intermediari. Întotdeauna veți afla astfel de informații dintr-o declarație oficială asumată explicit”, a mai spus Georgescu.

Acesta a solicitat persoanelor care au inițiat sau au de gând să inițieze astfel de petiții încetarea imediată a oricărei utilizări a numelui său și retragerea tuturor referirilor neautorizate, respectiv să se abțină de la a folosi în mod abuziv numele Călin Georgescu.

Precizările fostului candidat la prezidențiale vin după ce, pe site-ul petițiionline.ro, apare o petiție cu numele „România în tratatul safe third country agreement (stca) dintre Canada și Statele Unite”.

În descrierea acesteia scrie că „începând cu 6 decembrie 2024, România se află în situația unei lovituri de stat, iar cel puțin 100.000 de cetățeni români solicită atât Canadei, cât și Statelor Unite ale Americii, acordarea de azil politic, în conformitate cu tratatul safe third country agreement (stca) (=acord de recunoaștere a azilului politic)”.

Aproape 900 de oameni au semnat până acum petiția.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour