Cameră: Curtea de Conturi va putea controla, alături de AEP, veniturile și cheltuielile partidelor politice

Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 197 voturi pentru, un proiect de modificare a legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, care prevede ca și Curtea de Conturi să poată efectua, alături de AEP, controlul cheltuielilor din campanie.

Potrivit proiectului, Curtea de Conturi poate controla legalitatea validării sumelor, în vederea rambursării către competitorii electorali în termen de 30 de zile de la data finalizării controlului finanțării campaniei electorale de către AEP. În cazul efectuării acestui control de către Curtea de Conturi, termenele pentru rambursarea cheltuielilor se prelungesc cu 30 de zile.

Deputatul liberal Mihai Voicu a afirmat că o altă modificare se referă la faptul că în materialele electorale publicate în presa scrisă vor exista elemente de identificare ale competitorilor electorali, "dar nu tirajul, pentru că tirajul este prevăzut în contract și poate fi subiectul unor modificări în plus sau în minus".

Voicu a arătat că declarațiile cu privire la elemente de campanie online, în vederea decontării sumelor, nu se vor face pe parcursul campaniei de fiecare dată când există o publicitate online, ci va fi o singură declarație centralizatoare, la sfârșitul campaniei electorale, în termen de 30 de zile de la data încheierii campaniei.

Proiectul de lege a fost inițiat de cinci deputați PSD — Florin Iordache, Marian Neacșu, Gabriel Vlase, Angel Tîlvăr și Florin Pâslaru.

Camera Deputaților este for decizional.

AGERPRES/(A, AS — autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Mihaela Pană)


populare
astăzi

1 Un document care dă fiori...

2 Grindeanu și Simion și-au îngropat șandramalele? Directorul INSCOP spune că e dezastru pentru AUR și PSD

3 Voi ați citit asta? /

4 Uite o informație care dă de gândit despre „imbatabilii” americani...

5 Se rescrie istoria după desecretizarea arhivelor diplomatice? Cele trei puncte critice din dosarele Ministerului de Externe