Camion prăbușit într-un crater uriaș apărut în asfalt. Autoritățile au reușit să îl scoată după mai bine de 12 ore

Un camion încărcat cu băuturi răcoritoare s-a prăbușit sâmbătă, 13 septembrie, într-o groapă uriașă apărută în asfalt, în Ciudad de Mexico. Momentul dramatic a fost surprins de trecători și distribuit ulterior de primărița metropolei, Aleida Alavez Ruiz.

Persoanele din camion au reușit să se salveze la timp. FOTO: X/@ElFinanciero_Mx

Persoanele din camion au reușit să se salveze la timp. FOTO: X/@ElFinanciero_Mx

În imagini se vede cum vehiculul se balansează, cu roțile din față suspendate, înainte de a cădea complet în crater. Nicio persoană nu a fost rănită, iar persoanele din camion au reușit să se salveze la timp.

Primărița a explicat că prăbușirea rețelei de drenaj – foarte veche și suprasolicitată de ploile torențiale recente – a fost principala cauză a incidentului.

„Am ajuns la câteva minute după ce camionul încărcat cu băuturi răcoritoare s-a scufundat, iar în timp ce coordonam acțiunile preventive, greutatea a făcut ca acesta să se prăbușească complet. Primele rapoarte arată că rețeaua de canalizare, care, să nu uităm că este foarte veche, s-a prăbușit. Așteptăm macaraua care se va ocupa de scoaterea lui. Ținem situația sub control”, a scris Aleida Alavez Ruiz pe rețelele sociale, sâmbătă.

Martorii au povestit că prăbușirea a fost însoțită de un zgomot puternic. „Parcă s-a rupt pământul”, a declarat unul dintre cei aflați în zonă.

Autoritățile locale au anunțat că au demarat operațiunile pentru verificarea infrastructurii din zonă. Camionul a fost scos în siguranță după mai mult de 12 ore.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Primele rezultate parțiale oficiale. Sondajele de confirmă

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”