Canada: Poliţia confiscă arme şi arestează 11 persoane pentru blocarea frontierei

Poliţia canadiană a confiscat luni arme şi muniţii, arestând 11 persoane pentru blocarea unui punct de trecere a frontierei cu SUA în localitatea Coutts, provincia Alberta (centru), paralizat de o săptămână de manifestanţi împotriva măsurilor sanitare, relatează AFP.

În total, "13 puşti, pistoale, mai multe veste antiglonţ, o mare cantitate de muniţii în încărcătoare" au fost descoperite în trei remorci, potrivit unui comunicat al poliţiei.

O anchetă a fost deschisă "pentru a stabili amploarea ameninţării şi a organizaţiei criminale".

"De vreme ce cele mai periculoase elemente au fost arestate, vom putea aplica mai riguros legea la Coutts", a declarat presei premierul regiunii Alberta, Jason Kenney, la puţin timp după anunţul forţelor de ordine.

Poliţia a explicat că a primit informaţii despre un grup instalat la punct de trecere a frontierei pe care l-au blocat şi "pregătit să utilizeze forţa împotriva poliţiei dacă se încearcă perturbarea blocadei".

Jandarmeria regală din Alberta "a exercitat un mandat de percheziţie la primele ore ale zilei de 14 februarie în trei remorci asociate ale acestei organizaţii criminale. Aceasta a permis arestarea şi detenţia a 11 indivizi", potrivit comunicatului.

În ajun la acelaşi punct de trecere blocat, "un tractor mare agricol şi o semiremorcă, ambele implicate în blocarea graniţei, au încercat să lovească un vehicul al poliţiei", a mai indicat jandarmeria, văzând în aceasta "un exemplu al stării de spirit al unui segment al manifestaţiei".

Protestatarii împotriva măsurilor sanitare blochează străzile din centrul oraşului Ottawa de peste două săptămâni şi s-au instalat de asemenea pe unele axe frontaliere strategice pentru a paraliza economia.

Potrivit serviciilor de frontieră canadiene, două puncte de trecere a frontierei sunt în continuare blocate de manifestanţi: Emerson, provincia Manitoba, şi Coutts.

Duminică, după două zile de intervenţie, poliţia canadiană a reuşit să deblocheze podul Ambasador , care leagă oraşuş Windsor, în provincia canadiană Ontario, de oraşul american Detroit.AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …