Canada: Prima femeie indigenă, numită guvernator general

Canada: Prima femeie indigenă, numită guvernator general

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat marţi că a desemnat-o pe Mary Simon ca noua reprezentată oficială a Reginei Elisabeta a II-a în Canada, prima femeie indigenă în această poziţie, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează AFP.

"Suntem onoraţi să o avem pe doamna Simon ca primă guvernatoare generală indigenă", a spus el.

"Astăzi, după 154 de ani, ţara noastră depăşeşte o etapă importantă. Nu văd o altă persoană mai potrivită pentru acest moment", a adăugat Justin Trudeau, în contextul în care ţara este îndoliată după descoperirea a peste o mie de morminte anonime în apropierea unor foste pensionate pentru indigeni.


Foto: (c) Patrick Doyle / REUTERS


Născută în 1947, această femeie inuit originară din Nunavik (nordul Québecului) a fost în special "o apărătoare a drepturilor şi culturii" acestui trib, potrivit lui Trudeau.

Ea a fost de asemenea gazdă radio pentru postul anglofon CBC.

Mary Simon, devenită al 30-a guvernator general în această poziţie, a subliniat de asemenea că este vorba de o "oportunitate istorică" şi a mulţumit şefului guvernului canadian, care a făcut din reconcilierea cu populaţiile de indigeni una dintre priorităţile sale.

"Pot spune cu încredere că numirea mea este un moment istoric şi inspiraţional pentru Canada şi un pas important spre drumul lung către reconciliere", a adăugat ea.

"Rolul de guvernator general în sistemul nostru parlamentar este simbolic, dar în acelaşi timp şi extrem de important", a subliniat Trudeau, evocând în special misiunea de a-i aduce împreună pe canadieni.

Foto: (c) Patrick Doyle / REUTERS


Anunţul survine după descoperirea la sfârşitul lunii mai a 751 de sepulturi la Saskatchewan (vest) şi mai multe sute de morminte anonime în Columbia Britanică în apropiere de foste pensionate ale indigenilor. Aceste descoperiri au declanşat un val de emoţie puternică în ţară.

Aproximativ 150.000 de copii amerindieni, metişi şi inuiţi, înrolaţi cu forţa până în anii 1990 în 139 de pensionate din întreaga ţară, au fost desprinşi de familiile lor, de limba lor şi de cultura lor.

Mary Simon îi succede în funcţie lui Julie Payette, care a demisionat în ianuarie după acuzaţii de hărţuire.

Guvernatorul general este în mod obişnuit numit pe cinci ani, dar durata mandatului său este la discreţia reginei Angliei.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...