Canada va suspenda o campanie publicitară criticată de Donald Trump, pentru a putea permite reluarea negocierilor comerciale

Premierul provinciei canadiene Ontario, Doug Ford, a anunţat vineri retragerea unei campanii publicitare televizate împotriva creşterii taxelor vamale americane, ceea ce l-a determinat pe preşedintele SUA, Donald Trump, să rupă negocierile comerciale cu Canada.

Donald Trump și Mark Carney FOTO: Profimedia

Donald Trump și Mark Carney FOTO: Profimedia

"După discuţii cu premierul (canadian) Mark Carney, Ontario îşi va suspenda campania publicitară din Statele Unite cu începere de luni pentru a permite reluarea negocierilor comerciale", a declarat Doug Ford pe X.

El a precizat că publicitatea va fi difuzată, totuşi, în Statele Unite în acest weekend, în special în timpul primelor două meciuri din finala Campionatului nord-american de baseball care în mod tradiţional generează audienţe mari, scrie Agerpres.

Donald Trump a decis joi seara să rupă toate negocierile comerciale cu Canada , acuzând autorităţile canadiene că au răstălmăcit cuvintele predecesorului său Ronald Reagan într-o campanie publicitară contra majorării tarifelor vamale între cele două ţări.

"Fundaţia Ronald Reagan tocmai a anunţat că Canada a utilizat de o manieră frauduloasă o publicitate, care este FALSĂ, în care Ronald Reagan se exprimă negativ asupra tarifelor vamale", a declarat preşedintele american în mesajul său, atribuind campania mai degrabă guvernului canadian decât provinciei Ontario.

Liderul de la Casa Albă a acuzat autorităţile canadiene că "au acţionat astfel doar pentru a influenţa decizia Curţii Supreme a SUA şi alte tribunale", unde este contestată legalitatea decretelor preşedintelui american ce au declanşat această majorare a tarifelor vamale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea