„Canarul este deja bolnav”

„Canarul este deja bolnav”

Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a declarat luni că mulţi lideri din mediul de afaceri cred că economia Statelor Unite se află deja într-o recesiune semnificativă.

„Majoritatea directorilor generali cu care vorbesc spun că probabil suntem deja în recesiune”, a spus Fink în cadrul unui eveniment organizat de Economic Club of New York, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

El a adăugat că unul dintre CEO-ii cu care a discutat a comparat industria aeriană cu „canarul din mina de cărbune”, un semnal de avertizare timpurie, menţionând că „acel canar este deja bolnav”.

Larry Fink a avertizat şi că politicile comerciale promovate de Donald Trump, în special cele privind tarifele, ar putea alimenta inflaţia şi ar îngreuna deciziile Rezervei Federale de a reduce dobânzile, aşa cum se întâmplă de obicei în perioadele de recesiune.

„Această idee că Rezerva Federală va reduce dobânda de patru ori în acest an – eu nu văd nicio şansă. Sunt mult mai îngrijorat de posibilitatea unei inflaţii ridicate, care ar putea duce ratele dobânzilor la un nivel mai mare decât cel actual”, a spus Fink.

În prezent, piaţa contractelor futures pe fonduri federale indică faptul că investitorii se aşteaptă la o scădere a dobânzii de referinţă cu cel puţin un punct procentual până la finalul anului, echivalentul a patru tăieri de câte 0,25 puncte procentuale, potrivit instrumentului CME FedWatch.

BlackRock, cea mai mare companie americană de investiții, administra active de peste 11 trilioane de dolari la finalul anului 2024, distribuite între investiţii publice şi private.

Declaraţiile lui Fink au fost difuzate de Bloomberg Television.


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

5 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51