Candidatul anti-Orban promite la Bruxelles 'restabilirea' democraţiei în Ungaria

Candidatul anti-Orban promite la Bruxelles 'restabilirea' democraţiei în Ungaria

Candidatul comun al opoziţiei ungare împotriva actualului premier Viktor Orban, Peter Marki-Zay, a promis joi la Bruxelles să 'elibereze' ţara de corupţie şi să 'restabilească' democraţia printr-o nouă Constituţie, în cazul unei victorii în alegerile din aprilie viitor, relatează AFP.

'Dacă vom reuşi alungarea lui Orban, va trebuie să luăm totul de la început', a afirmat Peter Marki-Zay într-o conferinţă de presă la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu mai mulţi comisari europeni, printre care vicepreşedinta pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.

'Nu există democraţie, nu există libertate a presei, nu există stat de drept în Ungaria', a spus el, angajându-se să le 'restabilească' şi subliniind că 'vorbim despre o schimbare de regim, nu doar despre o schimbare de guvern'.

Peter Marki-Zay, un conservator în vârstă de 49 de ani, primar într-un oraş cu 44.000 de locuitori, l-a calificat pe Viktor Orban drept un 'dictator corupt şi trădător al valorilor europene, trădător al creştinismului', şi a denunţat 'campaniile de ură împotriva LGBT, a romilor, evreilor şi altor minorităţi'.

'Pregătim o nouă Constituţie şi, după victoria noastră electorală pe care o sper, vom organiza un referendum pe acest subiect pentru a construi o Ungarie democratică', a promis Marki-Zay, catolic practicant şi tatăl a şapte copii, învingător în alegerile primare ale opoziţiei care au coalizat şase partide de orientări diverse.

'Există părţi ale Constituţiei cu care nu avem probleme. Însă tot ceea ce FIDESZ (partidul lui Orban - n.red.) a făcut în aceşti ultimi zece ani pentru a-şi consolida puterea şi a-l face pe Orban imbatabil este nevalid', a adăugat el.

Marki-Zay s-a pronunţat şi pentru anularea legii anti-LGBT votate în vară şi care a provocat indignare la Bruxelles, şi s-a angajat să le fie acordate cuplurilor de acelaşi sex drepturi egale cu ale cuplurilor heterosexuale, în special cel la căsătorie.

Candidatul opoziţiei crede, în schimb, că Viktor Orban a avut dreptate să ridice un gard pentru a împiedica sosirile de migranţi în 2015, Marki-Zay văzând în aceasta un 'mijloc legitim pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale'.

Observatorii prognozează o luptă strânsă cu Viktor Orban şi chiar Marki-Zay a recunoscut că va fi 'extrem de dificil' de învins liderul suveranist, la putere între 1998-2002 şi fără întrerupere din 2010. Alegerile nu vor fi 'nici democratice, nici libere, nici echitabile', a prevenit el, după care a adăugat: 'Dar şansa noastră (de a-l învinge pe Viktor Orban) nu a fost niciodată atât de mare în ultimul deceniu'.

Întrebat despre riscurile ca, în cazul unei victorii a opoziţiei, în Ungaria să se producă tulburări similare invadării Capitoliului în SUA în ianuarie, Peter Marki-Zay a răspuns că 'nu îşi imaginează masele coborând în stradă pentru a apăra drepturile unor infractori'.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...