Cantitatea de gaze achiziționată de România de la Gazprom a crescut cu 740% în 2016

Cantitatea de gaze achiziționată de România de la Gazprom a crescut cu 740% în 2016

România a achiziționat anul trecut de la Gazprom o cantitate de 1,48 miliarde metri cubi de gaze naturale, în creștere cu 740% comparativ cu 2015, a anunțat miercuri grupul rus Gazprom într-un comunicat de presă, informează Itar Tass.

Potrivit Gazprom, consumul de gaze naturale rusești în rândul potențialilor utilizatori ai gazoductului Turkish Stream a crescut în 2016. "Creșterea cererii de gaze naturale rusești în Europa de Sud-Est, regiune țintă a Turkish Stream, arată în mod clar că acest proiect este bine fundamentat și vine la momentul oportun pentru a acoperi necesarul de energie al acestor țări", a apreciat Gazprom.

Comparativ cu 2015, volumul de gaze naturale achiziționat de la Gazprom a crescut cu 1,1% în Italia, până la 24,7 miliarde metri cubi, cu 2,1% în Bulgaria, până la 3,18 miliarde metri cubi, cu 35% în Grecia, până la 2,68 miliarde metri cubi, cu 4,3% în Serbia, până la 1,75 miliarde metri cubi, cu 54,8% în Croația, până la 0,76 miliarde metri cubi, și cu 56,5% în Macedonia, până la 0,21 miliarde metri cubi. Conform acestor cifre, cea mai mare creștere procentuală s-a înregistrat în cazul României, chiar dacă volumul de gaze achiziționat în 2016 de România de la Gazprom a fost mai mic decât cel achiziționat de Serbia.

La data de 10 octombrie, Rusia și Turcia au semnat un acord interguvernamental pentru construcția gazoductului Turkish Stream, acest document fiind ratificat de Parlamentul turc pe 2 decembrie. Acordul prevede amplasarea a două conducte pe fundul Mării Negre, fiecare cu o capacitate anuală de transport de 15,75 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Turkish Stream face parte din planurile Rusiei de a ocoli Ucraina, principala conductă de tranzit pentru livrările de gaze naturale rusești destinate Europei. Mai multe dispute între Kiev și Moscova au condus la suspendarea livrărilor de gaze naturale rusești destinate Europei prin Ucraina.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”