Capcana caselor de 1 euro din Italia: costurile reale plătite de un proprietar

Inițiativa autorităților din Italia de a vinde locuințe la prețul simbolic de un singur euro atrage anual mii de entuziaști din întreaga lume, însă această tranzacție aparent spectaculoasă ascunde angajamente financiare imediate și substanțiale. Realitatea din spatele contractelor arată că suma simbolică este doar biletul de intrare într-un proces costisitor de avize, taxe notariale și șantiere complexe.

Proiectul imobilelor vândute cu un euro a fost conceput de administrațiile locale din peninsulă ca o soluție de salvare pentru așezările rurale amenințate de depopulare. Localități siciliene precum Mussomeli (provincia Caltanissetta) sau Naro (provincia Agrigento) încearcă astfel să redea viața clădirilor lăsate în paragină. Deși campania este deschisă atât cetățenilor străini, cât și rezidenților italieni, cei tentați de ofertă descoperă rapid că investiția inițială este complet disproporționată față de prețul din vitrină.

Mii de euro cheltuiți înainte de începerea lucrărilor

Un exemplu reprezentativ este George Laing, un cetățean britanic care a achiziționat trei locuințe în Mussomeli, achitând oficial doar trei euro pentru proprietăți. Totuși, formalitățile juridice și transferul actelor au generat plăți considerabile.

Conform declarațiilor oferite de Laing pentru Daily Mail, cheltuielile administrative s-au acumulat într-un ritm alert: intermedierea prin agenție a necesitat în jur de 580 de euro, emiterea certificatului de performanță energetică a scos din buzunar aproximativ 200 de euro, iar onorariul notarului însărcinat cu validarea legală a tranzacțiilor a urcat la circa 3.200 de euro. Doar această etapă birocratică a generat plăți de aproape 4.000 de euro, la care se pot adăuga impozitele, taxele de înregistrare și cele cadastrale.

Mai mult, potrivit platformei European Real Estate, multe programe municipale impun constituirea unei garanții financiare rambursabile de aproximativ 5.000 de euro pentru a valida achiziția și a garanta seriozitatea cumpărătorului.

Renovarea completă este impusă prin contract

Condiția de bază a acestor scheme este reabilitarea completă a spațiului locativ. Clădirile se află frecvent într-o stare avansată de degradare și nu permit mutarea imediată. În localitatea Naro, de exemplu, cumpărătorii au un termen-limită de trei ani pentru a finaliza toate intervențiile cerute de normativele locale de urbanism și siguranță.

Pentru a ține costurile sub control, George Laing a ales să execute singur o mare parte din reparații. Prima casă preluată de acesta necesita intervenții pe scară largă: refacerea completă a rețelei electrice și a instalațiilor sanitare, consolidarea acoperișului, precum și reconstrucția bucătăriei și a băilor.

Lipsa apei curente și alte capcane de infrastructură

O altă piedică ignorată de mulți solicitanți este absența infrastructurii primare. Laing a atras atenția că numeroase case scoase la vânzare nu beneficiază de conexiune la rețeaua publică de apă, astfel că aducerea utilităților până la imobil generează costuri suplimentare substanțiale.

În final, destinația acestor proprietăți este variată: ele pot deveni reședințe permanente, case de vacanță, pensiuni sau chiar spații destinate activităților comerciale, cu respectarea cerințelor locale. Scopul primăriilor italiene rămâne revitalizarea comunităților abandonate, însă cumpărătorii trebuie să înțeleagă că eticheta de „1 euro” este doar o formalitate, fondurile necesare pentru aducerea unei clădiri la standarde moderne fiind considerabile.

Explorează subiectele:

Italiaimobiliarecase la 1 euro

Distribuie Distribuie Comentarii