Caracatița era încă în viață și i s-a lipit de gât/Un bărbat a murit în timp ce mânca un preparat asiatic

Un bărbat a murit după ce s-a sufocat cu o bucată de caracatiță care era încă vie - ingredient dintr-o delicatesă în Coreea de Sud.

Bărbatul de 82 de ani, a murit în timp ce mânca san-nakji - un fel de mâncare netratată termic, făcută dintr-o specie mică de caracatiță care este tăiată mărunt înainte de a fi consumată (sistemul nervos extrem de complex al caracatiței face ca aceste tentacule să se miște, chiar dacă sunt mărințițe) - în orașul Gwangju, potrivit Korea Herald .

A fost chemată ambulanța, iar medicii i-au acordat primul ajutor bărbatului înainte de a-l duce la spital. Din păcate, în ciuda eforturilor făcute, bărbatul a fost declarat mort în scurt timp.

San-nakji se servește cu ulei de susan, semințe de susan și ghimbir. Este o delicatesă, dar și un fel de mâncare foarte vechi în această parte a lumii, datând încă din anul 57 î.Hr.

Se întâmplă, ce-i drept, rar, ca oamenii să sufere accidente în timp ce consumă acest preparat, atunci când ventuzele de pe tentaculele caracatiței se lipesc de gâtul persoanei, aceasta fiind sufocată.

Potrivit sursei citate, trei persoane au murit prin asfixiere, între 2007 și 2012, din cauza consumului de san-nakji. Alte două decese s-au înregistrat în 2013, în timp ce un alt incident a avut loc în 2019.

De ani de zile, grupul activist pentru drepturile animalelor PETA cere ca în SUA oamenii să renunțe la obiceiul de a consuma animale vii, în special pui de caracatițe. Deși felurile de mâncare cu pui de caracatiță vii nu sunt în SUA la fel de comune ca în Coreea de Sud, multe restaurante din California și New York sunt cunoscute că le servesc.


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet