Care a fost cel mai vizionat film pe Netflix, în România, în ziua de Crăciun. „Nimic nu se compară cu o crimă bună“

Care a fost cel mai vizionat film pe Netflix, în România, în ziua de Crăciun. „Nimic nu se compară cu o crimă bună“

În ziua de Crăciun, mulți români au preferat relaxarea în fața televizorului. O peliculă recent lansată a fost cel mai vizionat film pe platforma de streaming.

„Glass Onion: A Knives Out Mystery/La cuțite: Misterul din Grecia“, cu Daniel Craig în rolul principal, a fost cel mai vizionat film din România, în prima zi de Crăciun. Fostul interpret al lui James Bond a revenit în rolul delectivului Benoit Blanc, în continuarea filmului „Knives Out/La cuțite“, lansat în 2019.

Distribuția peliculei este completată de nume mari precum Edward Norton, Kate Hudson, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Leslie Odom Jr., Jessica Henwick, Madelyn Cline și Dave Bautista. Lansat pe Netflix pe 23 decembrie, filmul „La cuțite: Misterul din Grecia“ a urcat rapid în preferințele telespectatorilor.

„Glass Onion: A Knives Out Mystery“ a fost filmat în Grecia FOTO Netflix

Faimosul detectiv Benoit Blanc pleacă în Grecia pentru a dezlega un mister care implică un miliardar din lumea tehnologiei și grupul său de prieteni.

„Glass Onion: A Knives Out Mystery/La cuțite: Misterul din Grecia“ a avut recenzii bune

În timpul pandemiei de COVID-19, în mai 2020, Miles Bron, miliardarul co-fondator al companiei tech Alpha, își învită prietenii apropiați la reședința de pe insula sa privată din Grecia. Ceea ce ar fi trebuit să fie un joc cu mistere și detectivi ia o turnură ciudată, iar pe insulă încep să aibă loc crime. Numai că printre oaspeții lui Miles se numără și detectivul Benoit Blanc, care va rezolva cazul.

Pelicula produsă de Netflix a avut critici foarte bune. „Nimic nu se compară cu o crimă bună. Dacă «Knives Out» a fost o prăjitură, «Glass Onion» este un adevărat desert de sărbătoare, care îl așază pe Benoit Blanc în panteonul marilor detectivi din toate timpurile, nota cotidianul britanic The Independent.

Rian Johnson, care semnează scenariul și regia filmului „La cuțite: Misterul din Grecia“, a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul“ despre colaborarea cu Daniel Craig , influența Agathei Christie asupra abordării sale, dar și despre legătura dintre film și trupa Beatles.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

4 VIDEO Voi ați văzut ce se întâmplă cu mașinile electrice în Germania?

5 „Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”