
Care sunt pașii de urmat dacă ai colesterolul mare. Recomandările au fost actualizate
Colesterolul ridicat rămâne unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru bolile cardiovasculare, inclusiv infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral. Noile recomandări ale Colegiului American de Cardiologie și Asociației Americane a Inimii subliniază importanța screeningului chiar de la 30 de ani, dar și personalizarea tratamentului.
Ce înseamnă colesterol ,,mare" și de ce este periculos
Colesterolul este o substanță grasă esențială pentru organism, dar în exces, în special sub forma LDL (așa-numitul „colesterol rău”), duce la depunerea de plăci pe artere. Acest proces - numit ateroscleroză - crește riscul de boli de inimă și accidente vasculare.
Potrivit specialiștilor, expunerea îndelungată la valori crescute de LDL este mai periculoasă decât creșterile pe termen scurt.
Ce recomandă noul ghid
Ghidul din 2026 vine cu o abordare proactivă: se recomandă ca evaluarea riscului (screeningul) să înceapă mai devreme. De la 30 de ani, în loc de 40-50, cum se întâmplă acum. Medicii sunt a încurajați să folosească un mod de calculare denumit PREVENT (Predicting Risk of Cardiovascular Disease EVENTs), care calculează riscul pe 10 ani pentru persoanele cu vârste între 30 și 79 de ani și riscul pe 30 de ani pentru cele cu vârste între 30 și 59 de ani.
Acest mecanism ia în calcul următorii factori:
- indicele de masă corporală
Alimentația și stilul de viață
Noile recomandări continuă să insiste și asupra importanței obiceiurilor sănătoase, aplicabile pe termen lung, precum:
- Dietă echilibrată - reducerea grăsimilor saturate și trans, creșterea consumului de fibre solubile (fasole, linte, ovăz) și pește bogat în Omega-3.
- Activitate fizică regulată - minim 150 de minute de exerciții moderate pe săptămână și antrenamente de forță de două-trei ori pe săptămână.
- Greutate sănătoasă -scăderea în greutate reduce LDL și trigliceridele.
- Renunțarea la fumat și limitarea alcoolului.
- Somn adecvat -factor adesea neglijat, dar important pentru sănătatea cardiovasculară.
Analize extinse
Noile ghiduri recomandă teste suplimentare pentru o imagine completă:
- lipoproteina(a)
- apolipoproteina B
- scorul de calciu coronarian
Aceste investigații pot descoperi riscuri ascunse, care nu apar în analizele obișnuite.
Valorile recomandate actualizate
Au fost, de asemenea, actualizate și valorile de risc.
- sub 100 mg/dL – risc scăzut
- sub 70 mg/dL – risc crescut sau diabet
- sub 55 mg/dL – pentru pacienții cu infarct sau AVC în antecedente
Analizele de sânge periodice, verificarea glicemiei și monitorizarea tensiunii arteriale râmân, de asemenea, esențiale.
Sursa: adevarul.ro

