Care sunt simptomele coronavirusului din China? Seamănă foarte mult cu gripa, iar medicii spun că, dacă vor exista cazuri în România, bolnavii pot fi tratați în țară

Care sunt simptomele coronavirusului din China? Seamănă foarte mult cu gripa, iar medicii spun că, dacă vor exista cazuri în România, bolnavii pot fi tratați în țară

Boala provocată de noul coronavirus care a ucis 9 oameni în China se aseamănă foarte mult cu gripa, principalele simptome fiind febra, tusea seacă, starea generală proastă, durerea de cap și tulburările respiratorii, a explicat, pentru HotNews.ro , profesorul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș. Adrian Streinu Cercel mai spune că "tratament care să se adreseze acestui virus nu există, în schimb există tratamente patogenice, care se adresează căilor prin care boala se poate constitui, ceea ce este deosebit de important".

Info pe scurt:

  • Care sunt simptomele. Simptomele date de îmbolnăvirea cu coronavirus seamănă foarte mult cu cele ale gripei: febră, tuse seacă, stare generală proastă, durere de cap și tulburări respiratorii.
  • Virusul se transmite de la om la om. În eventualitatea în care la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor vor ajunge persoane care prezintă aceste simptome, ele vor fi întrebate dacă au călătorit în zone afectate de noul coronavirus sau dacă au intrat în contact cu persoane care au călătorit în zonele respective.
  • Există tratament pentru coronavirus? Un tratament care să se adreseze acestui virus nu există în acest moment, în schimb există tratamente patogenice, care se adresează căilor prin care boala se poate constitui, a explicat managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș.
  • Bolnavii pot fi tratați în România. Medicul Adrian Streinu Cercel dă asigurări că, în cazul în care se vor înregistra cazuri de îmbălnăvire pe teritoriul României, "primele cazuri vor fi adresate Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, și aici avem expertiza și cunoștințele necesare ca să putem interveni".
  • Primele măsuri luate de România împotriva coronavirusului

Profesorul Adrian Streinu Cercel a participat, miercuri dimineață, la Ministerul Sănătății, la o întâlnire a specialiștilor în sănătate publică, boli infecțioase și microbiologie, care a avut ca scop elaborarea unui set de măsuri pentru a preveni intrarea coronavirusului în România. Întâlnirea grupului de specialiști a fost coordonată de Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Medicul Adrian Streinu Cercel a explicat, pentru HotNews.ro, că "setul de măsuri prevede supravegherea intrărilor în țară, pentru că de acolo începe toată problema, informarea populației, modalitățile de informare a populației, această recomandare către Ministerul Transporturilor de achiziție de sisteme de detecție termică (pentru aeroporturi, pentru a identifica persoanele care au febră - n. red.). De asemenea, mai sunt punctele de derulare și modul în care se desfășoară monitorizarea, dispensarizarea, internarea, diagnosticarea etc a pacienților, care sunt probleme tehnice."

Adrian Streinu Cercel a mai explicat că, din punctul de vedere al simptomelor, acest sindrom "se aseamănă destul de mult cu gripa - febră, tuse seacă, stare generală proastă, dureri de cap, tulburări respiratorii - ceea ce face ca bolnavul să ajungă într-o unitate de primiri urgențe, pentru a fi diagnosticat".

În eventualitatea în care la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor vor ajunge persoane care prezintă aceste simptome, ele vor fi întrebate dacă au călătorit în zone afectate de noul coronavirus sau dacă au intrat în contact cu persoane care au călătorit în zonele respective, apoi vor urma ceilalți pași - testare și diagnosticare.


În ceea ce privește tratamentul pentru coronavirus, un tratament care să se adreseze acestui virus nu există în acest moment, în schimb există tratamente patogenice, care se adresează căilor prin care boala se poate constitui, ceea ce este deosebit de important, a explicat managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș. "Un tratament există, numai că acel tratament trebuie să fie foarte bine ținut sub control, pentru intervenții precise", a adăugat Adrian Streinu Cercel.

Medicul Adrian Streinu Cercel dă asigurări că, în cazul în care se vor înregistra cazuri de îmbălnăvire pe teritoriul României, "primele cazuri vor fi adresate Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, și aici avem expertiza și cunoștințele necesare ca să putem interveni".
 
  • Scannere termale în aeroporturi și teste de diagnostic recomandate de OMS

Grupul de specialiști constituit la nivelul Ministerului Sănătății a stabilit astăzi, într-o ședință de lucru, primele măsuri care trebuie aplicate în contextul alertei legate de infecția cu noul coronavirus.

Specialiștii în domeniu au stabilit trei categorii de măsuri care vor fi aplicate în aeroporturile internaționale și unitățile sanitare pentru prevenirea, limitarea îmbolnăvirilor și tratarea pacienților infectați cu coronavirus, a anunțat Ministerul Sănătății.

Au fost nominalizate unitățile sanitare care vor primi pacienți pentru asigurarea asistenței medicale, care vor fi spitalele de boli infecțioase din Iași, Timișoara, Constanța, Cluj iar în București – Institutul Național de Boli Infecțioase 'Matei Balș' și Spitalul de Boli Infecțioase 'Victor Babeș'.

Toate unitățile sanitare au obligația să asigure personalului medico-sanitar substanțele dezinfectante pentru mâini și pentru suprafețe în cantități suficiente, iar personalul medico sanitar din toate UPU / CPU / camere de gardă vor avea obligația ca pe tot parcursul serviciului să poarte echipament de protecție specific (masca și mănuși).

Primele cazuri suspecte vor fi dirijate către Institutul Național de Boli Infecțioase 'Matei Balș', unde vor fi izolate pentru asistență de specialitate (izolare, diagnosticare și tratament). Pacienții suspecți vor fi izolați în condițiile necesare pentru bolile infecțioase cu transmitere aerogenă și cu respectarea precauțiunilor universale.

Institutul Național de Boli Infecțioase 'Matei Balș' va redacta protocolul de diagnostic și tratament care va fi pus la dispoziția centrelor nominalizate.

Pentru capacitatea de identificare și diagnostic rapid a cazurilor, unitățile sanitare desemnate vor achiziționa teste de diagnostic recomandate de OMS.

În aeroporturile internaționale, vor fi distribuite călătorilor materiale de informare la intrarea în țară referitoare la simptomatologie.

De asemenea, se recomanda asigurarea asistenței medicale in regim de permanență, unde vor fi îndrumați pasagerii cu simptomatologie respiratorie / febră. Tot în aeroporturile internaționale, specialistii de sănătate publică recomandă achiziția de scannere termale în vederea identificarii persoanelor care pot prezenta simptomatologie specifica.

Acest plan de masuri va fi actualizat în functie de evolutia si recomandarile transmise de Organizatia Mondiala a Sanatatii si Comisia Europeana.


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa