Casa Albă, despre măcelul de la Makiivka: E război. Ucrainenii au fost invadați și se apără în teritoriul lor

Washingtonul nu deplânge uciderea a numeroși soldați ruși în atacul de la Makiivka, în estul Ucrainei, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe.

John Kirby FOTO Arhivă

John Kirby FOTO Arhivă

Miercuri, Moscova a admis un bilanț de 89 de soldați ruși uciși într-un bombardament care a avut în noaptea de Anul Nou la Makiivka, în regiunea Donețk.

Dacă Departamentul de Comunicare Strategică al armatei ucrainene a revendicat un bilanț de 400 de morți și circa 300 de răniți, Consiliul de Securitate Națională de la Casa Albă nu oferit vreo cifră. În schimb, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliul de Securitate Națională, a precizat că Washingtonul nu deplânge neutralizarea acestor soldați.

Nu este „nicio lamentaţie din partea administraţiei (americane, n. red.). E război. (Ucrainenii, n. red.) au fost invadaţi şi ei ripostează şi se apără”, a declarat Kirby într-o conferinţă de presă.

„Soldaţii ruşi care se află pe teritoriul lor (al ucrainenilor, n. red.) sunt o ţintă legitimă de acţiune militară pentru Ucraina, punct”, a subliniat el, potrivit AFP.

Bombardamentul a avut loc într-o zonă de „lupte dure, iar războiul este o treabă sângeroasă”, a adăugat Kirby, un fost militar de rang înalt.

Potrivit armatei ruse, atacul de la Makiivka a fost întreprins cu ajutorul unor sisteme americane de rachete de tip HIMARS.

John Kirby nu a comentat asupra acestui aspect. „Noi furnizăm şi vom continua să furnizăm (ucrainenilor, n/ red/) echipamentele şi ajutorul de care ei au nevoie pentru a se apăra. Şi da, noi am furnizat (sisteme, n. red.) HIMARS şi am putea foarte bine să furnizăm şi altele pe viitor”, a afirmat el.

Atacul de la Makiivka a provocat un şoc și un val de critici la adresa armatei ruse, relatează AFP, potrivit Agerpres .

Mai multe voci au denunţat o „naivitate criminală” prin depozitarea unor muniţii în aceeaşi clădire unde erau cazaţi soldaţii. De asemenea, soldaţii nu aveau interdicții în privința folosirii telefoanelor mobile, ceea ce a permis localizarea lor de artileria ucraineană.

Mai mulţi comentatori ruşi pro-război au contestat de asemenea bilanţul anunţat de Moscova, apreciind că este subestimat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

4 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

5 Țara lui Plaha / Cine este personajul care construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova, despre care Ministrul Apărării spune că obturează u…