Casa Albă insistă că decizia de a negocia cu Rusia revine Ucrainei şi că nu face presiuni asupra lui Zelenski

Casa Albă a subliniat vineri că decizia de a negocia cu Rusia îi revine Ucrainei şi că în niciun caz nu face presiuni asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru ca acesta să se aşeze la masa negocierilor, potrivit unor declaraţii ale purtătorului de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al preşedinţiei americane, John Kirby, făcute într-o convorbire cu jurnaliştii, transmite EFE.

John Kirby Foto Profimedia

John Kirby Foto Profimedia

"Acest război s-ar putea încheia astăzi, dacă domnul Putin (preşedintele rus Vladimir Putin - n.r.) ar face ceea ce este corect. Evident, (Putin) nu s-a arătat dispus să-şi retragă trupele şi toţi suntem de părere că un acord diplomatic negociat este cel mai bun lucru pe care îl poate face Putin", a declarat Kirby.

Totuşi, Kirby a insistat că îi revine lui Zelenski misiunea de a stabili când este pregătit să negocieze şi sub ce format.

"Nimeni din SUA nu face presiuni şi nu insistă sau îl împinge să se aşeze la masă" negocierilor, a dat asigurări Kirby.

Săptămâna aceasta, preşedintele Şefilor de Stat Major din SUA, generalul Mark Milley, a declarat că este posibil ca Ucraina să se afle într-o poziţie de forţă pentru a negocia o retragere a Rusiei.

Ucrainenii au înregistrat "succes după succes", spre deosebire de ruşi care "au dat greş de fiecare dată", a spus generalul Milley.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu