Câştigul salarial mediu net a crescut la 3.620 lei, în decembrie 2020

Câştigul salarial mediu net a crescut la 3.620 lei, în decembrie 2020

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.620 lei în luna decembrie a anului trecut, în creştere faţă de luna precedentă cu 209 lei (+6,1%), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (8350 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1685 lei).

În luna decembrie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5/906 lei, cu 341 lei (+6,1%) mai mare decât în luna noiembrie 2020.

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,4%.

Evoluţia indicilor preţurilor de consum şi a indicilor câştigurilor salariale medii nete, în perioada decembrie 2018 - decembrie 2020



În ultima lună a anului trecut, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cu 28,2%, în industria metalurgică, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor produse din minerale nemetalice - între 21% şi 25,5% şi în telecomunicaţii, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi extractive, colectarea şi epurarea apelor uzate, extracţia minereurilor metalifere, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport, extracţia cărbunelui superior şi inferior - între 12% şi 18%.

Scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în transporturi aeriene (-5,2%) şi în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-2%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+6,7%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete/vouchere de vacanţă) şi a stimulentului de risc pentru personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, în conformitate cu prevederile legale în vigoare), respectiv în administraţie publică (+1,3%). Câştigul salarial mediu net a scăzut în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-2,4%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.

Indicele câştigului salarial real a fost 106,2% pentru luna decembrie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 105,7% pentru luna decembrie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 242,3%, cu 13,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2020. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă