
Cât a ajuns factura la gaze pentru Iulia Albu în această iarnă: „Oare este o glumă?”
Valul de frig din ultimele zile a adus nu doar temperaturi scăzute, ci și facturi tot mai mari la utilități. Chiar și vedetele spun că sunt puse în dificultate de sumele pe care trebuie să le plătească, iar Iulia Albu a atras atenția cu o factură considerată uriașă la gaze.
Iulia Albu a dezvăluit pe Instagram, într-un story, că la începutul anului 2026 are de achitat nu mai puțin de 3.600 de lei pentru gaz. Reacția ei a fost una de uimire , exprimată clar în mesajul postat online: „Îți vine factura la gaze 3.600 ron… Oare este o glumă?”.
Postarea a stârnit reacții în rândul urmăritorilor, mulți dintre ei confruntându-se cu probleme similare în această perioadă.
Și alte vedete se plâng de facturi tot mai mari
Situația nu este una singulară. Cu aproximativ o lună înainte, și Saveta Bogdan vorbea despre dificultățile create de o factură foarte mare la energia electrică. În decembrie 2025, artista spunea că are de plătit aproape 700 de lei.
„La mine în casă e frig iarna, locuiesc într-un bloc mai vechi de pe Calea Moșilor. Aici în fiecare an ne opresc apa caldă. Caloriferele sunt însă doar călduțe. Prin urmare, mai bag în priză un radiator, ca să mă încălzesc, mai ales când fac baie, ca să nu răcesc. Anul trecut mi-a venit de plată la curent suma de 300 de lei, acum am vreo 700 de lei, deci mai mult decât dublu. În acest moment nu am bani, voi achita după ce iau pensia din ianuarie. Acum am cheltuit banii ca să fac și eu ceva de mâncare pentru Sărbători”, spunea Saveta Bogdan pentru Click !.
Oana Lis: „O să ajungem să stăm în întuneric”
Tot anul trecut, în luna septembrie, Oana Lis a atras atenția asupra creșterii prețurilor la energie electrică, după ce a primit o factură de 550 de lei. Aceasta a explicat că situația medicală a soțului ei a făcut imposibilă reducerea consumului.
„Mi-a venit factura de lumină 550 de lei. Fiind cardiac Viorel Lis, a trebuit să-i dau drumul la aer, că se sufoca. Mie nu-mi place aerul condiționat, dar am dat pentru el. În rest, ce e: frigiderul și becuri. O să ajungem să stăm în întuneric. Pentru unii pensionari e jale. Aceste prețuri… Și nu e ceva la ce poți renunța, cum e carnea zilnic, de exemplu”, scria Oana Lis pe Facebook.
Sursa: adevarul.ro

