
Câți bani i s-au cerut șpagă lui Gigi Becali pentru a intra la facultate. „Plâng singur în mașină și mă gândesc”
Absolvent al liceului „Iuliu Maniu” din Capitală cu o calificare de mecanic auto, Gigi Becali a fost aproape în trei rânduri de a ajunge la facultate. Ultima dată a încercat la Teologie, dar nu a fost admis, cu câțiva ani înainte, în 2005, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității Ecologice, dar a renunțat, iar în tinerețe părinții săi l-au trimis la Drept, dar nu a vrut să se ducă pentru că i s-a cerut șpagă.
Despre acest prim episod, petrecut în anii comunismului, și-a amintit patronul FCSB, într-o intervenție telefonică la DigiSport. Gigi Becali a povestit, vizibil emoționat, că a refuzat categoric să își construiască viitorul pe o nedreptate și a renunțat la examen . Suma era de 75.000 de lei, bani pe care tatăl său ar fi fost dispus să îi plătească, în schimbul ei actualul miliardar urmând să primească subiectele înainte de examen.
"Plâng singur în mașină și mă gândesc: ‘Tată, dacă m-ai vedea tu pe mine acum’. El zicea că dacă o să fac facultate, o să-și scoată un ochi. Cereau 75.000 de lei șpagă profesoarele. Trebuia să mă întâlnesc să îmi dea subiectele la examene. Trebuia să dau la avocatură. El, săracul, dădea banii. Eu am zis că nu iau niciun subiect, nu stau eu să învăț astea și nici nu vin la examen. Cum să iau examenul pe furăciune? Să ne întoarcem la fotbal, că mă apucă plânsul", a declarat Gigi Becali în timpul emisiunii.
Tatăl său voia mai mult de la el
Omul de afaceri a mai povestit acest episod în urmă cu 3 ani, la Realitatea TV: „Atât de mult l-am iubit pe tata, încât nu voiam să fiu mai mare ca el. Tata nu era niciodată mulțumit de mine. Voia mai mult, mai mult. Om lacom. Ce visa el? Să vă spun ce voia el. El trebuia să dea 75.000 de lei ca să intru la Facultatea de Drept. Trebuia să-i dea cuiva, ca să intru la facultate”.
Gigi Becali dezvăluia că nu a refuzat pe loc, de rușinea tatălui, însă nu a vrut să intre în acest joc: „Eu ziceam «Nu știu eu». Zicea «Nu te interesează, trebuie doar să semnezi foaia». Se făceau şi pe vremea lui Ceauşescu treburi dintr-astea. Era undeva între 1978-1980. Eu, de frica lui, nu am spus nu, dar când m-a chemat acea persoană am zis: «Nu vin. Dacă știu, știu. Dacă nu...»”.
Tase Becali iubea doctorii și judecătorii
Finanțatorul campioanei povestea atunci că tatăl său, Tase Becali, avea o slăbiciune pentru judecători și doctori. „Dacă spuneai că ai un copil care e judecător sau că tu eşti judecător, primeai brânză gratis. Dacă spuneai că «Copilul meu e doctor», primeai brânză gratis. El iubea mult doctorii și judecătorii. Spunea «Ăștia sunt oameni deștepți. Ăia salvează oameni, ăştia fac dreptatea». El era gata să aibă doar un ochi, doar să fac eu facultatea. Spunea «Dacă era Dumnezeu să îmi scoată mie un ochi, numai să ai tu facultate». Eu n-am vrut şi nu m-am dus. «Dacă nu știu, cum să mă duc? Sunt hoț?». Îmi plăcea dreptatea de mic și nu am acceptat falsul”.
Sursa: adevarul.ro