Câți dintre cetăţenii din Republica Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii R. Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum. Totodată, un sondaj relevă că 65% dintre cei chestionaţi nu şi-au schimbat părerea faţă de unirea cu România după afirmaţia Maiei Sandu conform căreia ar vota ”DA” la un referendum.

Drapel Republica Moldova FOTO: Adevărul

Drapel Republica Moldova FOTO: Adevărul

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii R. Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum, peste o treime ar vota împotriva aderării la UE şi mai mult de jumătate ar vota împotriva aderării la NATO, conform unui sondaj IMAS, scrie News.

Întrebarea adresată celor chestionaţi a fost: ”Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum (vi s-ar cere să votaţi) cu privire la … Dvs. aţi vota pentru sau contra?”, temele asupra cărora au fost solicitaţi să se pronunţe fiind: ”Aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană”, ”Unirea R. Moldova cu România”, NATO.

În ceea ce priveşte adrearea la UE, 44% ar vota ”pentru” şi 35% ”împotrivă”.

Unirea cu România ar primi un vor favorabil din partea a 30% dintre cei chestionaţi, în timp ce 52% ar vota împotrivă.

Totodată, 65% dintre cei chestionaţi nu şi-au schimbat părerea faţă de unirea cu România după afirmaţia Maiei Sandu conform căreia ar vota ”DA„ la un referendum pe această temă.

La întrebarea ”Până la momentul acestei discuţii, dvs. aţi auzit despre declaraţia Maiei Sandu potrivit căreia ar vota „DA” la un eventual referendum privind unirea Republicii Moldova cu România?”, 78% dintre cei chestionaţi au răspuns afirmativ, iar 28% au declarat că nu au auzit de declaraţie.

11% o consideră o exprimare a unei opinii politice într-un cadru democratic, pentru 13% este un semnal politic intenţionat transmis de preşedintă, pentru 34% este o opinie personală a Maiei Sandu, iar pentru 26% este o declaraţie greşită/o eroare comisă de preşedinta R. Moldova.

În opinia a 18,6% dintre cei chestionaţi, a fost o strategie politică menită să distragă atenţia de la faptul că integrarea pro-europeană nu avansează. Alte explicaţii oferite au fost: pentru a-şi exprima sincer convingerile personale - 17,3%; a fost o greşeală sau o comunicare neinspirată - 16,7%; pentru a menţiona o soluţie posibilă în cazul în care Rusia avansează spre Moldova - 15%; pentru a crea o dezbatere publică pe tema unirii - 10,7%. 20% nu ştiu sau nu răspund.

Cei mai mulţi dintre subiecţi, 19,7%, spun că declaraţia Maiei Sandu le-a provocat speranţă. Ei sunt urmaţi ca procent de către cei care vorbesc despre îngrijorare (17%) şi despre nemulţumire (16%).

55% dintre cei chestionaţi afirmă că declaraţia nu le-a schimbat părerea despre preşedintele Maia Sandu, 28% spun că le-a schimbat-o în sens negativ, iar 14% spune că le-a schimbat părerea în sens pozitiv.

Pentru 65%, poziţia faţă de unirea cu România a rămas neschimbată după declaraţia Maiei Sandu, 15% au o opinie mai favorabilă, iar 17% au o opinie mai nefavorabilă.

33% consideră că declaraţia o afectează pe Maia Sandu, iar 21% spun că o ajută.

60% dintre respondenţi nu sunt de acord ca principalele persoane cu funcţie în stat (Preşedinte, Speaker, Prim-ministru) să aibă şi cetăţenia altui stat, 35% declarându-se de acord cu această situaţie.

La întrebarea ”După părerea dvs., prin această declaraţie, Maia Sandu a încălcat sau nu prevederile Constituţiei?”, 46% au răspuns afirmativ, 37% au răspuns negativ, iar 17 % nu ţtiu sau nu răspund.

O altă întrebare a fost: ”Unii consideră această declaraţie inacceptabilă în raport cu funcţia de preşedinte, alţii o consideră legitimă într-o democraţie. Dvs. cu care opinie sunteţi mai degrabă de acord?”. În opinia a 44% dintre cei chestionaţi, este inacceptabil ca un preşedinte să susţină public idei contrare statalităţii Republicii Moldova. Este o exprimare permisă de cadrul democratic şi constituţional. 37% consideră declaraţia Maiei Sandu o exprimare permisă de cadrul democratic şi constituţional.

27% dintre respondenţi se declară în favoarea iniţierii procedurilor de demitere a preşedintei prin referendum, 24% fiind favorabil protejării dreptului preşedintelui de a-şi exprima opinii politice. 9% consideră legitim ca politicienii să critice public declaraţia, 7% susţin varianta adoptării unei declaraţii oficiale de dezaprobare în Parlament, iar 24% consideră necesară solicitarea unei clarificări din partea Curţii Constituţionale.

Sondajul IMAS a fost realizat la comanda Independent News, în perioada 4 - 23 februarie, pe un eşantion de 1113 respondenţi, cu vârsta peste 18 ani, reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, exclusiv Transnistria, în 84 de localităţi din 12 unităţi administrativ-teritoriale. Interviurile au fost realizate la domiciliile respondenţilor de către 37 operatori din reţeaua IMAS, în limbile română şi rusă. Eroarea maximă de eşantionare este de ±3.0%.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Drept la replică

4 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?