Câți militari au SUA în Germania și ce înseamnă reducerea prezenței americane în această țară
SUA au anunțat că retrag 5.000 de militari din Germania, la câteva zile după ce cancelarul german, Friedrich Merz, a sugerat că Washingtonul este depășit și „umilit” de Iran, comentează The Guardian , care face o analiză a rolului bazelor militare americane din Germania.
Președintele american a făcut anunțul după ce a spus că o „decizie” privind prezența militară americană în Germania, considerată o componentă-cheie a apărării NATO, dar și una vitală pentru proiectarea puterii SUA în alte regiuni ale lumii, va fi luată „într-un interval scurt de timp”.
The Guardian analizează istoricul bazelor militare SUA ale în Germania, ce rol joacă acestea și de ce amenințarea lui Trump de a le reduce nu va fi probabil în avantajul Statelor Unite.
De ce au SUA baze militare în Germania?
Prezența militară americană în Germania datează din cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945. După capitularea regimului nazist, în țară se aflau 1,6 milioane de militari americani, număr care a scăzut, în decurs de un an, la mai puțin de 300.000, aceștia administrând în principal zona americană de ocupație.
Prezența SUA a continuat să se reducă până la izbucnirea Războiului Rece, când misiunea s-a transformat din denazificare în reconstrucția Germaniei ca bastion împotriva Uniunii Sovietice. Bazele au devenit permanente odată cu înființarea NATO și a Germaniei de Vest în 1949.
La apogeul Războiului Rece, SUA operau aproximativ 50 de baze majore și peste 800 de situri în Germania, de la aerodromuri și cazărmi de mari dimensiuni până la posturi de ascultare. Multe dintre acestea au fost închise după căderea Zidului Berlinului în 1989 și prăbușirea URSS doi ani mai târziu.
În anii 1960, 1970 și 1980, numărul militarilor americani din Germania depășea de multe ori 250.000, iar alte sute de mii de membri ai familiilor lor locuiau în și în jurul bazelor, care aduceau mai degrabă a orașe americane autonome, dotate cu școli, magazine și cinematografe.
Ce rol au?
Potrivit Centrului de Date privind Forța de Muncă din cadrul Departamentului Apărării al SUA, la sfârșitul anului trecut armata americană avea 68.000 de militari activi staționați permanent în bazele sale din Europa, dintre care puțin peste jumătate – aproximativ 36.400 – în Germania.
Aceștia sunt distribuiți în 20 până la 40 de baze (numărul depinde de ce este definit drept „bază”), inclusiv cartierele generale de la Stuttgart ale Comandamentului European și ale Comandamentului pentru Africa, care coordonează operațiunile tuturor forțelor americane de pe cele două continente.
Cinci dintre cele șapte garnizoane ale armatei SUA din Europa se află în Germania (celelalte sunt în Belgia și Italia). Pe lângă Stuttgart, cele mai importante instalații includ vasta bază aeriană Ramstein, cartierul general al forțelor aeriene americane în Europa, unde sunt staționați 8.500 de membri ai forțelor aeriene.
SUA, criticate dur din Germania. Friedrich Merz: „Sunt umilite de Iran” în negocieriGrafenwöhr, Vilseck și Hohenfels, administrate de garnizoana Bavaria, fac parte din cea mai mare zonă de antrenament militar american din Europa, în timp ce garnizoana Wiesbaden găzduiește cartierul general al armatei SUA pentru Europa și Africa. Centrul medical Landstuhl este cel mai mare spital militar american din afara SUA.
Rolul acestor baze s-a schimbat radical după Războiul Rece: ele au devenit situri esențiale de desfășurare rapidă și noduri logistice pentru operațiunile militare americane, sprijinind conflictele duse de SUA, inclusiv în Irak, Afganistan și, cel mai recent, Iran.
Istoricul unor amenințări similare făcute de Trump
În 2020, în timpul primului său mandat la Casa Albă, aparent nemulțumit de nivelul scăzut al cheltuielilor de apărare ale Germaniei și de sprijinul acesteia pentru conducta de gaz Nord Stream 2, el a numit Germania „delincventă” și a declarat că va reduce cu o treime numărul trupelor americane staționate acolo.
Anunțul lui Trump nu a fost însoțit de niciun detaliu și pare să fi luat complet prin surprindere atât Pentagonul și Departamentul de Stat, cât și autoritățile de la Berlin și oficialii de rang înalt din NATO. Acestea nu ar fi fost informate despre această decizie.
Planul lui Trump era de a repatria o parte dintre militari și de a redistribui alții în țări precum Polonia și Italia. Însă acesta s-a lovit de opoziție bipartizană în Congres și de obstacole logistice majore. Președintele Joe Biden a blocat planul în februarie 2021 și ulterior l-a anulat oficial.
Care ar fi costurile retragerii trupelor pentru SUA?
Obstacolele în calea unei reduceri semnificative a trupelor americane din Germania rămân considerabile.
După cum a declarat joi Anitta Hipper, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru securitate și afaceri externe, deși SUA sunt „un partener vital pentru securitatea și apărarea Europei”, desfășurarea trupelor americane în Europa „servește și intereselor SUA, susținând rolul lor global”.
Jeff Rathke, de la Institutul American-German al Universității Johns Hopkins, a adus același argument: SUA beneficiază semnificativ de prezența avansată în baze precum Ramstein, fără de care multe dintre operațiunile lor ar fi mult mai dificile.
„Forțele americane din Europa nu sunt o contribuție caritabilă pentru europeni nerecunoscători – ele reprezintă un instrument al proiecției globale a puterii militare americane”, a spus el. Pe scurt, schimbul este următorul: SUA ajută la apărarea Europei, iar Europa oferă infrastructura necesară operațiunilor militare globale ale Americii.
În principiu, armata SUA ar putea redistribui trupele în Europa: în prezent, are aproximativ 13.000 în Italia, 10.000 în Regatul Unit și 4.000 în Spania. Totuși, conform Legii de Autorizare a Apărării Naționale pentru 2026, efectivele nu pot scădea permanent sub 75.000.
Cu toate acestea, analiștii în domeniul apărării subliniază că reduceri semnificative de personal la baze precum cea de la Stuttgart și Ramstein, care au fost dezvoltate de-a lungul deceniilor ca noduri strategice esențiale pentru operațiunile Pentagonului, ar fi făcute în dauna capacității globale de acțiune a SUA.
Sursa: adevarul.ro

