Caz incredibil în Franța, cu două avioane Rafale care s-au atins în aer la un show aviatic

Un spectacol aerian, desfășurat ieri în Franța, s-ar fi putut transforma într-o tragedie, după ce două avioane de luptă Rafale s-au atins în aer, în timpul unei demonstrații de acrobație.

Incidentul a avut loc la Baza Aeriană 709 din Cognac-Châteaubernard, în cadrul unui miting pentru strângere de fonduri în beneficiul Fundației pentru Asistență Socială a Forțelor Aeriene franceze [FOSA].

La show-ul aerian cu peste 30.000 de spectatori în două zile, au participat aeronave din Franța, Belgia, Croația și Spania.

Potrivit martorilor de la fața locului, la ora 12:40 s-a auzit un zgomot asurzitor, când două avioane Rafale s-au atins în aer. Resturi din aripa unei aeronave au căzut în localitatea Gensac-la-Pallue, fără să rănească pe cineva sau să provoace pagube materiale.

Ambele aparate au aterizat fără probleme după coliziunea din aer.

Avioanele implicate în incident aparțin Escadrilei de Vânătoare 3/30 Lorraine, iar în urmă cu câteva zile s-au întors de la Baza Aeriană Araxos (Grecia), unde au participat la a noua ediție a concursului „NATO Tiger Meet”, câștigând trei dintre cele cinci premii puse în joc, inclusiv râvnitul Tigru de Argint, potrivit publicației franceze Zone Militaire.


populare
astăzi

1 Proastă creatură...

2 Printr-un mesaj dubios, rușii îi transmit din Luxemburg lui Mircea Geoană că nu l-au uitat

3 Răsturnare de situație? / „Iranul stă la pândă” / SUA pot confirma că au distrus mult mai puțin din arsenalul iranian de rachete decât spun public

4 „Estonia în 3 zile” / Rusia prezintă în detaliu la TV invadarea unui stat NATO

5 Procurorii militari au ridicat documente și telefoane de la Departamentul pentru Situații de Urgență / Ar fi fost ridicat și telefonul lui Raed Arafat, …