Cazul jurnalistei Emilia Şercan/ Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie au demisionat din funcţii

Cazul jurnalistei Emilia Şercan/ Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie au demisionat din funcţii

Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob şi Mihail Petrică Marcoci, şi-au dat demisia din funcţii, la solicitarea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

"Ca urmare a solicitării ministrului, atât rectorul cât şi prorectorul Academiei de Poliţie şi-au dat demisia. Vorbim de doi oameni care ocupau funcţii de conducere în cea mai importantă instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne, o instituţie care pregăteşte viitorii ofiţeri, viitorii lideri ai MAI. Toţi aceşti tineri au venit la Academie având în vedere reputaţia impecabilă a Academiei de Poliţie", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Anterior, Ministerul Afacerilor Interne anunţa că a fost solicitată demisia rectorului şi a prorectorului Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", cercetaţi penal de DNA în dosarul privind ameninţarea cu moartea a jurnalistei Emilia Şercan.

"Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat act de măsurile dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie de punere în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, faţă de rectorul Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', Iacob Adrian, şi prorectorul Marcoci Petrică Mihail", informa MAI.

În aceste condiţii, comanda Academiei de Poliţie va fi asigurată de prorectorul Veronica Stoica, până la împuternicirea unui nou rector şi a unui nou prorector.

În conformitate cu art. 27 indice 21 alin. 2 din Legea 360/2002 privind Statutul Poliţistului, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci vor fi puşi la dispoziţia ministerului.

"Raportat la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi şi la prejudiciul de imagine adus instituţiei, precum şi la calitatea şi conduita impuse de lege pentru poliţişti, conducerea Ministerului Afacerilor Interne solicită celor doi ofiţeri să îşi prezinte cererile de demisie. Având în vedere principiul autonomiei universitare, procedura demiterii de către ministru nu este posibilă în acest context, însă o decizie de eliberare din funcţie se poate lua prin vot de către Senatul universităţii. O analiză a situaţiei create la nivelul Academiei de Poliţie este aşteptată şi din partea Senatului universităţii", arată sursa citată. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!