CCR: Discutarea excepțiilor privind incriminarea abuzului în serviciu, amânată pentru 15 iunie

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat marți, pentru 15 iunie, discutarea excepției de neconstituționalitate privind incriminarea abuzului în serviciu, excepție ridicată în mai multe dosare.

Între acestea se numără cele care o vizează pe fosta șefă a DIICOT Alina Bica, pe președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Constanța, Nicușor Constantinescu, și pe fostul președinte al CJ Brăila Gheorghe Bunea Stancu.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a anunțat marți că această chestiune, precum și alte excepții ce priveau abuzul în serviciu "necesită o discuție serioasă" și s-a decis amânarea lor pentru data de 15 iunie.

Pe rolul CCR s-au aflat, marți, 68 de dosare privind excepții ridicate în instanță, iar deliberările încă nu s-au încheiat.

Pe lista de ședință s-au aflat opt spețe referitoare la abuzul în serviciu, în șase dintre ele fiind invocate excepții de neconstituționalitate privind atât dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod penal, cât și dispozițiile art. 13 indice 2 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Restaurarea Castrului Arutela pe Valea Oltului, ținta ironiilor online

2 Tragedie pe A21 / Părinți români au condus 100 km cu fiul decedat în mașină

3 România proștilor care se dau deștepți / Cum a fost scoasă din context declarația unui specialist, reinterpretată de nespecialiști și transformată în de…

4 Cine îi plătește? / Călin Georgescu, la mănăstire, sub paza a cel puțin 12 bodyguarzi

5 Via Transilvanica vs. Camino de Santiago: „Poți merge ore fără să vezi un om”