CCR: Două autorităţi publice nu pot dispune de competenţe identice în cadrul aceleiaşi proceduri (motivare)

CCR: Două autorităţi publice nu pot dispune de competenţe identice în cadrul aceleiaşi proceduri (motivare)

Două autorităţi publice nu pot dispune de competenţe identice în cadrul aceleiaşi proceduri, potrivit motivării deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) privind refuzul preşedintelui de a da curs propunerii de revocare a procurorului-şef al DNA.

"Curtea reţine că nu se poate susţine teza potrivit căreia două autorităţi publice în cadrul aceleiaşi proceduri în care sunt implicate dispun de competenţe identice. În realitate, fiecare dintre aceste autorităţi dispun de competenţe proprii şi diferite, ceea ce înseamnă că în niciun caz două autorităţi constituţionale nu pot exercita în cadrul aceleiaşi proceduri aceeaşi atribuţie/competenţă decizională", se arată în motivare.

CCR constată că, în cazul propunerii de numire în funcţiile de conducere ale marilor Parchete, ministrul Justiţiei dispune de o largă marjă de apreciere, iar preşedintele, ca o contrapondere, îi poate opune un drept de veto limitat "în ideea unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal", ceea ce reflectă existenţa unei competenţe discreţionare minime a preşedintelui României în cadrul acestei proceduri.

"Dacă în cazul numirii în funcţia de conducere, ministrul Justiţiei deţine o marjă largă de apreciere, iar Preşedintele României una limitată, în cazul revocării, ministrul Justiţiei are o marjă de apreciere minimă, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte, şi, în aceste condiţii, Preşedintele României îi poate opune numai dreptul său de a verifica legalitatea propunerii, putând-o refuza doar în cazul în care propunerea nu respectă condiţiile legii, caz în care procedura încetează. Desigur, niciun text constituţional nu se opune ca între cele două autorităţi publice să existe consultări (...), însă, având în vedere că întreaga procedură se desfăşoară în condiţiile în care competenţa discreţionară/marja de apreciere a ministrului Justiţiei - ministru care joacă un rol central în cadrul procedurii - este minimă, competenţa discreţionară/marja de apreciere a Preşedintelui nu poate fi recunoscută în niciun fel", se mai menţionează în motivare.

CCR a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a stabilit că preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei.

Pe lângă motivarea deciziei adoptate cu majoritate de voturi, documentul publicat pe site-ul CCR mai conţine o opinie concurentă a judecătorilor constituţionali Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu, precum şi opinii separate semnate de Livia Stanciu, Daniel Morar şi Mircea Minea. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…