CCR: Prevederi din OUG referitoare la sistemul achiziţiilor publice - neconstituţionale

CCR: Prevederi din OUG referitoare la sistemul achiziţiilor publice - neconstituţionale

Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, stabilind că acestea sunt neconstituţionale.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice este neconstituţională, în ansamblul său. Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a constatat că actul normativ supus controlului de constituţionalitate a fost adoptat cu încălcarea exigenţelor legale şi constituţionale referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ şi al Consiliului Superior al Magistraturii", se precizează într-un comunicat de presă al CCR transmis AGERPRES.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice.

"Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. IV pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice. Avocatul Poporului observă, între altele, că, prin articolul sus-menţionat, în OUG nr. 23/2020 se instituie o nouă abatere disciplinară doar pentru judecătorii ce alcătuiesc completurile specializate în achiziţii publice, instituindu-se astfel o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, prin raportare la ceilalţi judecători", se arăta într-un comunicat al AP.

Avocatul Poporului menţionează că nu pune la îndoială necesitatea adoptării atât a unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, inclusiv a unor termene mai scurte, care să permită soluţionarea contestaţiilor cu celeritate, dar consideră că instituirea unor abateri disciplinare suplimentare doar pentru judecătorii completurilor specializate în achiziţii publice nu are o justificare obiectivă.

În plus, Avocatul Poporului consideră că nu există nicio justificare obiectivă rezonabilă pentru care o abatere disciplinară a judecătorilor să fie reglementată în cuprinsul altei legi decât cea privind statutul judecătorilor.

"Statutul judecătorilor şi procurorilor rezultă din legislaţia specială, edictată în concretizarea normelor constituţionale care acordă magistraţilor o poziţie deosebită în ansamblul diverselor categorii profesionale, caracterizată prin garanţii conferite în vederea asigurării independenţei şi imparţialităţii acestora, necesară înfăptuirii justiţiei, ca activitate fundamentală într-un stat de drept", se arată în comunicat.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului constată lipsa solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul procedurii de adoptare a OUG nr. 23/2020, aviz necesar în scopul respectării prevederilor Constituţiei.

"În fine, luând în considerare rezultatele Referendumului naţional din 26 mai 2019, chiar dacă a fost consultativ, Avocatul Poporului opinează că Guvernul ar fi trebuit să manifeste o atitudine de abţinere de la adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul organizării judiciare, din moment ce în urma consultării loiale a cetăţenilor cu drept de vot, majoritatea participanţilor care au exprimat opţiuni valabile (86,18%) şi-au manifestat acordul în acest sens", a adăugat AP. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale