Ce anunță noile consultări de la Cotroceni: Prima schiță a setului de măsuri economice ajunge luni pe masa președintelui Nicușor Dan

Ce anunță noile consultări de la Cotroceni: Prima schiță a setului de măsuri economice ajunge luni pe masa președintelui Nicușor Dan

Măsurile agreate pentru planul de guvernare al unei coaliției între PSD, PNL, USR și UDMR vor fi luni, 9 iunie, pe masa președintelui Nicușor Dan, care va avea noi consultări cu partidele pro-europene din Parlament.

Noile consultări vor aduce prima schiță a măsurilor FOTO Administrația Prezidențială

Noile consultări vor aduce prima schiță a măsurilor FOTO Administrația Prezidențială

Președintele Nicuşor Dan a precizat în cadrul unor declarații de presă că este posibil să avem un nou premier la finalul săptămânii următoare. Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, Nicușor Dan a precizat că toată săptămâna viitoare vor exista consultări politice.

„În acest moment, aşa cum v-am spus de mai multe ori, toate sunt scenarii de lucru. În momentul în care o să vedeţi un pachet asumat de partide, acela va fi. Dar sunt scenarii de lucru. (...) Vor fi consultări la Cotroceni cu liderii partidelor şi minorităţii. Suntem într-o fază de discuţii şi eu apreciez foarte mult că toţi oamenii sunt rezonabili, adică vorbesc de liderii partidelor. Aşteptaţi-ne să venim cu setul asumat de măsuri. O să fie, să zicem, o schiţă mâine de cum o să meargă lucrurile în continuare”, a explicat șeful statului.

Discuțiile programate luni, 9 iunie, la Cotroceni, cu șeful statului vor privi în special programul economic, care trebuie să propună măsuri concrete pentru scăderea deficitului bugetar.

Potrivit precizărilor șefului de stat, noul Executiv ar putea fi investit în aproximativ 10 zile. Mandatul premierului interimar ar trebui să se încheie pe 20 iunie, dat fiind că este limitat la 45 de zile.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51

5 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”