„Autorizarea a fost condiţionată de angajamente clare, menite să protejeze concurenţa şi interesele consumatorilor. Acestea asigură menţinerea modelului comercial al reţelei La Cocoş, caracterizat prin preţuri reduse şi volume mari de vânzări, protejarea furnizorilor şi menţinerea unui nivel adecvat de concurenţă pe piaţa de retail alimentar. În acelaşi timp, angajamentele prevăd investiţii pentru extinderea reţelei la nivel naţional, cu păstrarea aceluiaşi model de business orientat către preţuri accesibile, astfel încât să se se exercite o presiune concurenţial, în special asupra preţurilor, în cât mai multe zone din ţară”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliul Concurenţei.
Mai exact, grupul Schwarz trebuie să continue politica de prețuri și să nu crească adaosul comercial peste un anumit nivel stabilit ca reper, timp de 4 ani, și să nu închidă afacerea în primii 5 ani.
„Angajamentele asumate pe piața comercializării vizează menținerea modelului de afaceri al La Cocoș bazat pe prețuri competitive, volume mari de vânzări și poziționarea constantă sub nivelul pieței, în beneficiul consumatorilor. Astfel, grupul Schwarz se angajează să mențină strategia actuală de preț a magazinelor La Cocoș, fără a depăși marja brută de referință, pentru o perioadă de 4 ani de la finalizarea tranzacției”, a transmis Consiliul Concurenței.
„În același timp, grupul Schwarz se angajează să nu închidă și să nu limiteze activitatea rețelei La Cocoș pentru o perioadă de 5 ani de la finalizarea tranzacției, asigurând continuitatea activității comerciale sub același brand și în forma actuală. De asemenea, pentru o perioadă de 5 ani, va fi menținut formatul specific al magazinelor La Cocoș, în parametrii actuali”, mai scrie în comunicat.
În plus, compania care deține Lidl și Kaufland este obligată să extindă rețeaua supermarketurilor La Cocoș la nivel național în următorii cinci ani, prin deschiderea sau inițierea procedurilor pentru noi magazine. Scopul este creșterea accesibilității consumatorilor la acest format și stimularea concurenței pe piața de retail.
„Angajamentele prevăd și obligația de a nu realiza achiziții sub pragurile de notificare pe piața de retail alimentar, ceea ce ar limita posibilitatea consolidării suplimentare a poziției grupului pe piețele locale deja concentrate și reduce riscul întăririi semnificative a puterii de piață”, mai precizează autoritatea de concurență.
Mai mult, compania care deține Lidl și Kaufland este obligată ca, timp de 2 ani după preluare, să nu schimbe furnizorii care nu lucrează cu cele două mari hipermarketuri: „Grupul Schwarz și-a asumat să protejeze furnizorii exclusivi ai Supermarket La Cocoș, în baza unei proceduri de delistare, similară cu cea aprobată în cazul preluării magazinelor Profi de către Mega Image. Astfel, pentru o perioadă de 2 ani, grupul Schwarz se angajează să determine societatea La Cocoș să mențină relațiile comerciale cu furnizorii care livrează produse către La Cocoș și care nu au relații comerciale cu Kaufland și Lidl”.

