Ce guvern vor, de fapt, românii. Concluziile surprinzătoare ale unui studiu de la Princeton

Ce guvern vor, de fapt, românii. Concluziile surprinzătoare ale unui studiu de la Princeton

Românii sunt conștienți că țara are nevoie de un guvern solid, bazat pe alianțe care să depășească neînțelegerile istorice. Politologul Grigore Pop Elecheș, profesor la Universitatea Princeton, a aflat cum văd românii viitorul guvern și ce alianțe ar prefera la vârf.

Fostul și viitorul premier. FOTO: INQUAM Photos Octav Ganea

Fostul și viitorul premier. FOTO: INQUAM Photos Octav Ganea

Politologul Grigore Pop Elecheș a încercat să afle ce așteptări au românii de la viitorul guvern și care ar fi componența ideală a acestuia. Pentru acest studiu, profesorul de origine română de la titrata Princeton University s-a bazat pe un sondaj pe care l-a făcut în colaborare cu compania multinațională Pollfish.

Ce spun votanții PSD

În ce privește susținătorii partidului care a obținut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare, PSD, aproape 70% și-ar dori ca social-democrații să intre la guvernare. O alianță cu UDMR este acceptată de mai mult de jumătate dintre ei, iar un guvern din care ar face parte alături de PNL ar fi acceptat de aproximativ 50% dintre votanții PSD.

Aproape 30% nu și-ar dori ca PSD să continue o alianță cu PNL, iar în jur de 18% ar fi indiferenți. La fel, ceva mai mult de 40% s-ar opune unei alianțe cu USR, iar în jur de 25% ar fi de acord ca PSD să facă parte din același guvern cu USR. Restul ar fi indiferenți.

image

Surprinde faptul că electoratul social-democrat nu vrea să audă de o alianță cu AUR, POT sau SOS, deși au fost numeroase voci care au vorbit despre o asemenea alianță. Aproape 70% dintre cei care au pus ștampila pe PSD nu vor să audă de o alianță cu POT, în jur de 15% sunt indiferenți și abia 5% și-ar dori o asemenea colaborare.

Asemănător stau lucrurile și în privința AUR și SOS. Aproape 80% nu vor să audă de SOS, 13% sunt indiferenți, iar restul ar accepta. Pe de altă parte, o alianță cu AUR e dorită de numai 7% dintre cei care au votat cu PSD, iar 65% sunt împotrivă. Restul s-au arătat indiferenți în această privință.

Ce vrea electoratul liberal

Susținătorii celui de-al doilea partid după numărul de voturi primite și care va face parte din alianța și viitorul guvern, PNL, au poziții asemănătoare. Cea mai mare parte a votanților liberali și-ar dori ca PNL să intre la guvernare, adică peste 85%. UDMR este cel mai acceptat partener, cu peste 65% accept, iar USR ar fi al doilea partener, cu aproximativ 55% rată de acceptare. Ceva mai mult de jumătate dintre liberali ar accepta ca PNL să colaboreze din nou cu PSD. Doar 5% dintre liberali ar fi de acord ca partidul lor să guverneze alături de AUR, 9% alături de SOS și 6% cu POT.

image

Concluziile USR și UDMR

Electoratul celui de-al treilea partid din viitorul guvern, în funcție de numărul de voturi, USR, ar vrea la guvernare. Peste 75% dintre votanții USR ar dori acest lucru, iar mai puțin de 50% ar accepta PNL și UDMR în același guvern. Doar 30% dintre fanii USR acceptă PSD în guvern, dar circa 45% sunt indiferenți, iar 25% sunt împotriva.

image

Surprinde că aproape 15% dintre votanții USR ar fi de acord chiar și la o alianță cu AUR, iar mai mult de 20% cu SOS. Sub 5% dintre votanții USR ar fi însă de acord ca partidul lor favorit să colaboreze cu POT.

„E interesant că votanții PSD se opun chiar mai mult unei coaliții cu AUR, SOS și POT decât votanții PNL. Aș spune că e o surpriză. Și pare că mai mulți votanți USR ar agrea o colaborare cu AUR decât cei care au votat cu PSD”, e paradoxul remarcat de profesorul Grigore Pop Elecheș.

Cei mai pragmatici par votanții UDMR. Aproape 90% vor ca UDMR să intre la guvernare, iar două treimi dintre ei ar vrea o colaborare cu USR. PNL și PSD sunt mai puțin dorite, circa 60%, respectiv 55%. În schimb, aproape 10% ar accepta o alianță cu SOS, iar ceva mai puțini ar fi dispuși la o alianță cu AUR și SOS.

image

„Votanții UDMR sunt dispuși, ca de obicei, să intre în coaliție cu oricine, în afară de suveraniști”, concluzionează Grigore Pop Elecheș.

Cum va arăta noul guvern

PSD a acceptat ca Ilie Bolojan să devină premier în acest moment, cu condiția ca social-democrații să preia șefia Guvernului în 2027 , susțin surse politice pentru „Adevărul”. Practic, România ar urma să aibă o nouă rotativă guvernamentală.

Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au început negocierile pentru formarea noului guvern, în contextul în care președintele Nicușor Dan îl va desemna cel mai probabil miercuri,18 iunie, premier pe Ilie Bolojan.

Noul guvern va avea un număr de 16 ministere, iar PSD, partidul cu cele mai multe voturi, ar urma să primească 7 dintre ele. Al doilea în funcție de numărul de voturi, PNL, va avea patru ministere, iar USR trei. UDMR va primi două ministere.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Amănunte despre negocierile din troacă

2 BREAKING Ce se întâmplă? / Statele Unite au început o redistribuire masivă a avioanelor cisternă spre est

3 Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7

4 „Nu-mi pasă ce a spus ea”. Trump o contrazice pe șefa Serviciului de Informații din SUA cu privire la capacităţile nucleare ale Iranului

5 Putin vrea un război între Israel și Iran, dar se preface că e aliatul Teheranului în timp ce țintește alte câștiguri