După moartea lui Constantin Brâncoveanu, Marica, soția sa, a reușit să facă adevărate minuni, pentru a recupera trupurilor celor uciși, dar și să reîntregească averea aproape risipită a marii familii boierești. Este un episod mai puțin cunoscut din această poveste a brâncovenilor.

Pe 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu, domnitorul Țării Românești, la aceea dată în vârstă de 60 de ani, era executat, în capitala Imperiului Otoman, împreună cu cei patru fii ai săi dar și cu ginerele Enache Văcărescu.

Turcii îl acuzaseră de trădare, după ce l-au prins întreținând corespondență secretă cu inamicii imperiului, adică cu Imperiul Habsburgic și Imperiul Țarist.

Felul cum s-a derulat execuția, supliciul la care a fost supus domnitorul valah este bine cunoscut, fiind considerat în tradiția ortodoxă drept un martiriu, mai ales că Brâncoveanu a refuzat să treacă la religia islamică.

Dar ceea ce s-a întâmplat după execuție și mai ales efortul soției lui Brâncoveanu de a reabilita onoarea familiei - și mai ales de a reîntregi averea - este mai puțin cunoscut publicului larg.

O femeie de excepție a istoriei românești

Soția lui Constantin Brâncoveanu se numea Marica. S-a născut probabil în anul 1664 și era fiica unui boier prahovean, postelnicul Neagoe. Familia Maricăi a fost boierită chiar de Mihai Viteazul, bunicul acesteia fiind fratele unei dintre amantele marelui voievod muntean. De altfel, Antonie din Popești, bunicul Maricăi ajunge și domn al Țării Românești în 1669.

Marica era înrudită și cu familia Cantacuzinilor. De altfel, Elina Cantacuzino este cea care s-a ocupat de educația Maricăi, încă din copilărie . La curțile Elinei Cantacuzino îl va cunoaște și pe viitorul ei soț, Constantin Brâncoveanu, la rândul său orfan de tată, luat sub aripa puternicei doamne din neamul Cantacuzinilor.

Constantin Brâncoveanu era cu 10 ani mai mare decât Marica. Fiica postelnicului Neagoe era renumită pentru frumusețea și modestia ei. Se spune că Brâncoveanu a îndrăgit-o de prima dată și s-au căsătorit, la Filipești, în palatul doamnei Cantacuzino, în anul 1676.

Odată cu înscăunarea lui Brâncoveanu, doamna Marica a fost principalul sfetnic al voievodului muntean. Nu a avut atitudinea detașată a altor soții de voievozi. A administrat moșii, a sporit averea soțului ei, implicându-se în aproape toate afacerile și problemele administrative. În plus, a fost o adevărată mecena a epocii. A sprijinit tipărirea de cărți, în română, slavă, greacă, turcă, georgiană sau arabă. În plus l-a sprijinit pe soțul ei în crearea unui stil arhitectural original și unic, stilul brâncovenesc.

Marica s-a implicat în ctitorirea de biserici și mănăstiri și în restaurarea de monumente. Poate cea mai importantă contribuție a sa a fost organizarea și finanțarea școlilor. Este vorba despre Academia Domnească de la Sfântul Sava din București, de școlile de la Colțea și Sfântul Gheorghe Vechi. Pe lângă școli, doamna Țării Românești a sprijinit înființarea de biblioteci cu volume aduse din Occident sau tipărite prin strădania lui Antim Ivireanul.

Femeia care a salvat onoarea Brâncovenilor dar și averea lor

Odată cu mazilirea lui Constantin Brâncoveanu , doamna Marica a fost la rândul său dusă cu forța în Imperiul Otoman, cu restul familiei. A fost închisă la Fornetta și Edicule, fiind la rândul său torturată pentru a spune unde se află averile Brâncovenilor.

De Sfânta Maria Mare, în zi de mare sărbătoare creștină, la 15 august 1714, doamna Marica și-a văzut soțul și fiii decapitați de călău. Trupurile le-au fost aruncate în Bosfor. Capetele au fost purtate în pari și înfipte în poarta palatului, iar după trei zile, acestea au fost aruncate în apele Bosforului.

Doamna Marica a rămas prizonieră în Imperiul Otoman încă șapte luni, la Bostangibașa, împreună cu nepotul Constantin, cu nora și cu ginerii săi. Au reușit să scape din prizonierat doar când doamna Marica a reușit să facă rost de 100 de pungi de galbeni, să plătească răscumpărarea. Timp de doi ani nu s-au putut, însă, întoarce în țară, fiind nevoiți să plece în surghiun, undeva în zona Caucazului.

Abia în 1716, doamna Marica a reușit să se întoarcă acasă cu noul domnitor al Țării Românești, Ion Mavrocordat.

În ciuda rivalității cu familia Cantacuzinilor, care de fapt au dus la pieirea lui Brâncoveanu, în urma certurilor pentru putere și moșii, doamna Marica s-a dovedit o femeie de fier. A purtat corespondență cu împăratul german Carol al VI lea și a reușit să recupereze, rând pe rând, moșiile și palatele pierdute ale Brâncovenilor. A reușit să-și recupereze nepotul, pe Constantin, cu ajutorul patriarhului ecumenic.

În anul 1720, după șase ani de la uciderea Brâncovenilor, doamna Marica a reușit, în secret recuperarea trupurilor soțului și a fiilor săi, pescuite de pescari din Bosfor și duse la mănăstirea Halki. Trupurile au fost înhumate la mănăstirea Gheorghe cel Nou din București. De teama turcilor, mormântul lui Brâncoveanu nu a avut nicio inscripție, mult timp.

Rămasă stâlp al familiei, Doamna Marica Brâncoveanu, până în momentul morții în 1729, a administrat averea Brâncovenilor și a reușit să facă un rost tuturor celor din familie.