Ce vrea Trump pentru Gaza: O stațiune de lux cu zgârie nori, statui de aur și dansatoare din buric

Ce vrea Trump pentru Gaza: O stațiune de lux cu zgârie nori, statui de aur și dansatoare din buric

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a distribuit un videoclip pe rețeaua sa de socializare Truth Social și pe profilul său de Instagram în care apare ceea ce ar urma să fie viitoarea Fâșie Gaza, reconstruită și transformată într-o populară destinație turistică mediteraneană.

Imagini cu Gaza reconstruită generate de Inteligența Artificială/ FOTO:X

Imagini cu Gaza reconstruită generate de Inteligența Artificială/ FOTO:X

Videoclipul, care pare a fi generat cu ajutorul Inteligenței Artificiale și care durează circa 30 de secunde, pornește de la situația actuală din Gaza, complet distrusă și cu adulți și minori rătăcind printre dărâmături pe străzile sale bombardate.

Înregistrarea video continuă apoi cu ceea ce - în viziunea lui Trump - ar putea fi viitorul Fâșiei Gaza, cu imagini a ceea ce pare a fi o stațiune maritimă tipică, plină de zgârie-nori, hoteluri și piețe pentru turiști.

trump gaza jpg

În înregistrare apare și miliardarul Elon Musk, actualul consilier al lui Trump, bucurându-se de o zi la plajă, savurând mâncare locală și aruncând bancnote în aer, în timp ce mai multe dansatoare cu barbă dansează din buric.

În videoclip apar și imagini cu Trump însuși generate de Inteligența Artificială, mai întâi într-o discotecă, alături de o femeie îmbrăcată sumar și, mai apoi, într-un hamac la piscina a ceea ce pare a fi un hotel, alături de premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Amândoi sunt în costume de baie și sorb din niște cocteiluri.

De asemenea, este inclusă o clădire transformată într-un lanț hotelier Trump și o statuie de aur gigantică a președintelui Statelor Unite pe una dintre străzile nou-nouțe ale orașului.

O scurtă piesă de muzică electronică însoțește imaginile, cu versuri care prevestesc schimbarea pe care ar putea să o sufere teritoriul devastat, de la tuneluri și groaza pe care o trăiește acum, până la strălucirea soarelui care l-ar transforma în ceea ce realizatorii videoclipului numesc ''Trump Gaza Number 1''.

Aceste imagini au fost făcute publice la câteva săptămâni după ce președintele Statelor Unite a anunțat în mod surprinzător, în timpul unei întâlniri cu Netanyahu la Washington, că va prelua controlul asupra Gazei și îi va expulza pe cei peste două milioane de locuitori ai Fâșiei în Egipt și Iordania.

Trump a spus apoi că intenționează să transforme enclava într-o ''Riviera a Orientul Mijlociu'', deși nu a oferit detalii despre modul în care plănuiește să ducă la îndeplinire aceste planuri.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 BREAKING Rusia a lovit un important producător american de electronice din Ucraina!