Cea mai stranie chestie petrecută în ultimul timp pe o șosea din România...

Polițiștii au fost chemați să intervină într-un scandal iscat într-un microbuz, după ce o femeie de 24 de ani nemulțumită de șofer a sunat la 112. Echipajul a descoperit mai multe nereguli.

Biroul de Poliţie Autostradă A1 Deva-Nădlac a fost sesizat, prin apel la 112, despre un conflict între şoferul unui microbuz şi o pasageră, potrivit IPJ Arad, citat de Agerpres.

Ulterior, microbuzul a fost oprit în trafic pe autostradă.

„Din verificări a reieşit că între conducătorul auto şi femeia care a apelat la 112 ar fi avut loc un conflict din cauza rutei de deplasare şi destinaţia unde femeia voia să ajungă, conflictul fiind aplanat. De asemenea, în urma efectuării controlului bagajului apelantei 112, o femeie de 24 de ani, din judeţul Galaţi, au fost descoperite un grinder şi o substanţă de culoare verde-oliv, susceptibilă a avea efecte psihoactive, care a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ.

Verificările nu s-au oprit la pasageră, iar în microbuz au fost descoperite „substanţe posibil a avea efecte psihoactive”.

„S-a procedat la testarea cu aparatul din dotare a conducătorului auto, un bărbat de 44 de ani, din judeţul Timiş, aparatul indicând posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate”, a mai transmis IPJ Arad.

Totodată, şoferul a fost amendat cu 10.000 de lei şi i-au fost retrase plăcuţele şi certificatul de înmatriculare pentru nedeţinerea licenţei de transport persoane, autovehiculului fiindu-i suspendat dreptul de utilizare pentru şase luni.


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic